27 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăSpecialRomânia, campioană mondială la spadă

România, campioană mondială la spadă

România e campioană mondială la spadă, titlu câştigat după o confruntare la limită cu reprezentantele Chinei, informează Gazeta Sporturilor.

Ana Maria Brînză, Simona Alexandru, Loredana Iordăchioiu şi Anca Măroiu şi-au păstrat astfel titlul mondial cucerit anul trecut.

Cele patru spadasine antrenate de Dan Podeanu au reuşit să cucerească cea de-a doua medalie consecutivă de aur în proba pe echipe, impunîndu-se după tuşa de aur a Simonei Alexandru, cu 27-26.

Primele patru reprize nu au fost cele mai bune pentru cele patru românce. Chinezoaicele s-au desprins la 11-8, însă Simona Alexandru ne-a adus din nou în avantaj, 12-11. Au urmat asalturile Simonei Alexandru şi a Anei Brînză care au mărit diferenţa la trei puncte, 20-17. Chiar dacă a intrat pe planşă accidentată, Ana Brînză, medaliată cu bronz şi în proba de individual, nu i-a lăsat nici o şansă lui Anqi Xu.

Loredana Iordăchioiu a menţiut avantajul României, reuşind să o stopeze pe Yujie Sun. Ultima care a intrat pe planşă a fost Simona Alexandru. Românca a avut un debut mai ezitant, iar Na Li, campioana mondială la individual, a profitat de şansele oferite şi a egalat, 26-26. A urmat minutul de prelungire în care Simona a fost perfectă şi a făcut tuşa de aur, cea care a adus şi victoria.

Medalia de aur cucerită de echipa feminină de spadă reprezintă primul succes major obţinut de sportivii români în acest an, într-o probă olimpică.

 

Cele mai citite

Prețurile din industrie au urcat cu aproape 13% într-un an. Energia și produsele petroliere conduc scumpirile

Cele mai mari majorări fiind înregistrate în sectorul energetic și în industria de prelucrare a țițeiuluiPrețurile producției industriale au înregistrat o nouă creștere în...

Dacia și Ford Otosan au oprit producția conform planificării și nu au legătură cu criza energetică

Oprirea temporară a producției la uzinele Automobile Dacia din Mioveni și Ford Otosan din Craiova a fost stabilită cu mult timp înainte și nu...

Canada aprobă primul test clinic pentru un vaccin mRNA împotriva unei forme rare de Ebola. Epidemia din Congo continuă să se extindă

Canada a autorizat începerea unui studiu clinic pentru un vaccin bazat pe tehnologia mRNA destinat combaterii virusului Ebola de tip Bundibugyo, în contextul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă