Universitatea Cluj va juca la sfârşitul acestei săptămâni, cu FC Braşov, prima partidă oficială de pe noul stadion, inaugurat marţi, cu un amical cu echipa Kuban Krasnodar, scor 0-4, potrivit Mediafax.
„Au fost două săptămâni care au contat enorm în pregătire, a trecut şi acest joc demonstrativ (n.r. – cu Kuban Krasnodar), iar acum ne aflăm într-o situaţie inedită de adaptare. Este foarte important să înţelegem că avem o nouă casă, o nouă arenă pe care vom juca şi sper să fim motivaţi suficient de bine pentru a ne bucura la finalul meciului cu FC Braşov. Sunt multe exemple negative de inaugurări de stadioane, în care echipele gazdă au pierdut mai multe meciuri, dar nu vrem să ne gândim la aşa ceva, ne dorim doar victoria şi asta depinde numai de noi. Braşovul traversează o perioadă mai puţin bună, însă are câţiva jucători cu o valoare peste medie”, a spus Ionuţ Badea
Mijlocaşul argentinian Elias Bazzi este de părere că spectacolul care a precedat întâlnirea cu Kuban a fost mai important decât meciul în sine. Cu toate astea, Bazzi susţine că Universitatea Cluj trebuie să-şi respecte locul doi pe care-l ocupă în clasament şi să învingă pe FC Braşov, la prima partidă oficială de pe noul stadion. „Rezultatul cu Kuban Krasnodar a contat mai puţin faţă spectacolul în sine. Toţi jucătorii am avut mari emoţii la ora meciului, am fost emoţionaţi când am văzut tribunele, întreg stadionul plin şi spectacolul inaugurării. Acum ne aşteaptă prima partidă oficială şi doar la asta ne gândim. Sper să învingem, să câştigăm primul meci oficial pe acest stadion pentru că trebuie să rămânem sus în clasament. Suntem pe locul doi şi Braşovul cred că ne respectă şi va fi precaută”, a spus Elias Bazzi.
Meciul dintre Universitatea Cluj şi FC Braşov, din etapa a X-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 19.00, pe Cluj Arena. Jucătorii clujeni vor efectua, vineri, primul antrenament pe noul stadion.