15 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialTrafic îngreunat pe autostrăzile A1, A2 și A3 din cauza ploilor torențiale

Trafic îngreunat pe autostrăzile A1, A2 și A3 din cauza ploilor torențiale

Traficul pe autostrăzile A1, A2 şi A3 se desfăşoară îngreunat sâmbătă dimineaţă, din cauza ploilor torenţiale, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Potrivit sursei citate, traficul se desfăşoară cu dificultate, din cauza ploilor abundente, pe mai multe drumuri naţionale şi pe autostrăzile A1, A2 şi A3.

De asemenea, în unele zone se circulă îngreunat din cauza ceţii. Poliţiştii le recomandă şoferilor ca fiecare manevră în trafic să fie făcută numai după o temeinică asigurare. „În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalţi şoferi reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, recomandăm ca luminile de întâlnire să fie folosite pe timpul zilei, pe toate categoriile de şosele”, spun polițiștii.

Potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie, începând de joi şi până sâmbătă instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător şi cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30-40 de litri pe metru pătrat. 

Cele mai citite

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...
Ultima oră
Pe aceeași temă