4.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialParlamentarii constănţeni, între a fi sau a nu fi remaniere

Parlamentarii constănţeni, între a fi sau a nu fi remaniere

În vreme ce parlamentarii aflaţi la guvernare cred că o remaniere guvernamentală în această toamnă este nu numai posibilă, ci şi necesară, Opoziţia este de părere că remanierea este necesară, dar nu posibilă.

Contradicţiile dintre cele două mari forţe politice din Parlament sunt vizibile, cel puţin la nivel declarativ, şi în teritoriu. „Este foarte posibil să aibă loc în această toamnă (remanierea guvernamentală – n.red.)”, ne-a declarat deputatul PDL Constantin Chirilă.

„Este o părere personală pe care eu o susţin că ar trebui să se realizeze fiecare minister şi cu conducătorii lor, ce-au făcut şi ce ar fi trebuit să facă. Şi cred că mai trebuie umblat pe ici, pe colo.”

Când este vorba să nominalizeze vreun ministru care ar trebui remaniat, deputatul constănţean se fereşte să dea vreun verdict. „Nu ştiu pentru că ar fi nedrept. Ce să spun, că mă iau după simpatii, după performanţe… Nu ştiu, n-am datele în faţă. Că din poveşti şi declaraţii toţi suntem cei mai frumoşi şi mai buni, dar când se pune lupa şi se face o analiză corectă, obiectivă,
s-ar putea să avem surprize”, a mai spus Chirilă.

În opoziţie, lucrurile se văd altfel: politicienii aflaţi în USL vor remaniere… totală. Deputatul PNL Mihai Lupu susţine că necesară este schimbarea Guvernului şi nu numai remanierea acestuia. Când este vorba însă de şansele ca schimbarea să se producă, rezultatul este unul negativ. „Părerea mea este că nu va avea loc (remanierea – n.red.).

Sigur că mulţi spun, chiar colegi din PDL, că mulţi dintre ei ar trebui remaniaţi, ar trebui schimbaţi, dar asta nu hotăresc parlamentarii.” În ceea ce priveşte nominalizarea unui minister remaniabil, Lupu este categoric: toţi. „Pe toţi: primul-ministru, care nu are o viziune foarte clară asupra unui program foarte clar cu nişte priorităţi foarte clare asupra societăţii. De-aici te duci ierarhic pe toate segmentele”, a precizat deputatul liberal, care s-a declarat nemulţumit de activitatea întregului Cabinet Boc.

Ce crede un senator PSD

Senatorul social-democrat Nicolae Moga a spus că remanierea nu va avea loc întrucât nu există legătura centrului cu teritoriul. „Nu cred, pentru că ei sunt paraleli cu realitatea. Nu ştiu care sunt realităţile de zi cu zi. Stau acolo, sus, în cuibul de cuci şi numai în hârtii şi-n pixuri şi-n dispoziţii date unilateral şi-atunci, dacă nu cunosc realitatea şi nu ştiu în mică măsură ce se-ntâmplă-n teritoriu şi-n viaţa de zi cu zi, oamenii suferă, n-au ce să mănânce”, a precizat social-democratul constănţean.

Cele mai citite

Acord istoric la COP29: 300 de miliarde de dolari anual pentru combaterea schimbărilor climatice în țările în dezvoltare

La cea de-a 29-a Conferință a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, a fost adoptat un acord semnificativ. Acesta impune țărilor dezvoltate să aloce...

Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că niciun român nu-și va face bagajul să plece din țară”

Elena Lasconi, reprezentanta USR în cursa pentru alegerile prezidențiale, și-a exprimat votul la Colegiul Tehnic din București. După ieșirea de la urne, Elena Lasconi, candidata...

Traian Băsescu, apel către români: „Turul întâi este decisiv la prezidenţiale. Practic, aici e finala”

Fostul președinte Traian Băsescu a votat duminică, 24 noiembrie 2024, la Colegiul „Aurel Vlaicu” din București, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. După ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă