19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCutremur cu magnitudinea 4,5 în sudul Greciei

Cutremur cu magnitudinea 4,5 în sudul Greciei

Un cutremur cu magnitudinea 4,5 a fost resimţit miercuri dimineaţă în sudul Greciei, fără a provoca pagube materiale sau victime, au anunţat autorităţile de la Atena, citate de AFP, informeaza Mediafax.

Cutremurul a avut loc la ora locală 6.35 (3.35 GMT), iar epicentrul a fost situat la 180 de kilometri sud-vest de Atena şi circa 30 de kilometri de Kalamata.

Seismul a fost resimţit în întreaga regiune, însă “nu au fost semnalate, pentru moment, nici victime, nici pagube materiale”, a declarat un reprezentant al poliţiei locale.

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă