4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialSe caută înlocuitor pentru guvernatorul ARBDD

Se caută înlocuitor pentru guvernatorul ARBDD

Noua lege a ­ARBDD este pe punctul să facă prima victimă. Conducerea PDL Tulcea a hotărât, zilele trecute, să-i solicite premierului Emil Boc să-l demită pe Grigore Baboianu din funcţia de guvernator ARBDD.

Demiterea lui Baboianu şi numirea noului guvernator al Deltei nu au fost decise încă de premierul Boc, conform noii legi a ARBDD, pentru că Ministerul Mediului nu a primit încă o propunere de înlocuitor de la PDL Tulcea.

În urmă cu o săptămână, liderii PDL Tulcea s-au întrunit pentru a găsi un nou guvernator al Deltei, dar nu au căzut de acord asupra numelui înlocuitorului lui Baboianu. În timp ce unii susţin numirea unui lider local PDL în această funcţie, alţi democrat-liberali spun că guvernatorul ARBDD ar trebui să fie o personalitate ştiinţifică în domeniul mediului.

Deocamdată, cercetătorii în domeniul mediului de la Institutul Delta Dunării contactaţi de liderii PDL au declinat oferta. Din acest motiv se caută un guvernator al Deltei din mediul academic din Bucureşti.

Ioan Boieru, prim-vicepreşedinte al PDL Tulcea, confirmă că „s-a făcut o analiză privind eficienţa guvernatorului, dar nu a fost vizată doar această funcţie deţinută de un membru al partidului nostru, ci mult mai multe. Dacă va fi numit un nou guvernator al Deltei, acesta trebuie să fie un om de ştiinţă, nu un om politic”.

Se luptă pentru milioane de euro

Guvernatorul Baboianu a intrat în conflict cu colegii săi din conducerea PDL Tulcea, în urmă cu o lună, datorită modificărilor aduse Legii ARBDD. Baboianu este acuzat că ar fi susţinut în Parlament eliminarea atribuţiei Consiliului Judeţean (CJ) Tulcea privind stabilirea şi încasarea taxelor de autorizare a activităţilor economice în Deltă şi cea privind utilizarea resurselor naturale. Conform noii legi, aceste taxe nu se mai stabilesc de CJ Tulcea, ci de ­ARBDD în acord cu consiliile locale din Deltă şi ajung în bugetul primăriilor din Deltă.

Această schimbare legislativă va aduce o pierdere anuală de venituri în bugetul CJ Tulcea cuprinsă între 3 şi 10 milioane euro. Şefii CJ Tulcea, care sunt şi lideri ai PDL Tulcea, au fost surprinşi de această modificare a legii care le aduce prejudicii în preajma  alegerilor locale de anul viitor. Ei vor să se răzbune pe Grigore Baboianu provocând procedura de revocare din funcţia de guvernator al Deltei. Există însă surse care susţin că promotorul acestei modificări a Legii ARBDD şi a altora, care întăresc statutul guvernatorului Deltei, nu a fost Baboianu (el doar le-a susţinut), ci fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu, care este preşedinte al comisiei de administraţie din Camera Deputaţilor.

Baboianu, victimă colaterală

Între conducerea PDL Tulcea şi Sulfina Barbu există divergenţe serioase din timpul mandatului de ministru al acesteia din urmă. Liderii PDL Tulcea o acuză pe Sulfina Barbu că împreună cu Silvian Ionescu ar avea interese obscure în Deltă şi din acest motiv s-ar fi opus iniţiativelor CJ Tulcea de implicare în activităţile economice din rezervaţie.

Cele mai citite

Cod roșu de viscol și vânt puternic: traficul rutier afectat grav în mai multe județe din țară

Circulația rutieră este puternic afectată, vineri, în mai multe zone ale țării din cauza viscolului și vântului extrem. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...
Ultima oră
Pe aceeași temă