11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSănătateO fetiță din Botoșani a fost operată la Iași pentru o tumoră...

O fetiță din Botoșani a fost operată la Iași pentru o tumoră extrem de rară

Intervenţia, care a durat câteva ore și a reușit, a avut loc la Spitalul de Neurochirurgie, unde fetiţa fusese adusă la această unitate medicală în stare gravă.

„A ajuns în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Neurochirurgie cu dureri de cap agresive, dar şi vărsături. Pacientei i s-au efectuat toate investigaţiile necesare, iar în urma analizelor făcute am descoperit o tumoră cerebrală destul de rară care în termeni medicali se numeşte ependimom. Tot în termeni medicali, în urma CT-ului efectuat în urgenţă a fost vizibilă o leziune expansivă la nivelul ventriculului III ce blochează calea de scurgere a LCR-ului. În urma RMN-ului cranio-cerebral efectuat cu contrast am descoperit că este vorba despre un ependimom“, a declarat medicul Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.

După trei zile de la stabilizarea fetiţei, s-a intervenit chirurgical pentru a-i extirpa tumora cerebrală.

Tumora cerebrală de tip ependimom este una extrem de rară, care apare mai frecvent în rândul copiilor şi care se manifestă cu dureri agresive de cap, vărsături şi tulburări de echilibru.

Cele mai citite

Primarii ar putea avea mandat de 5 ani, dacă deputații votează legea

Proiectul de lege care prevede mandate de 5 ani pentru primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, respectiv președinți și vicepreședinți de consilii județene ar...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă