30.8 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialSony a proiectat primul „vizor” 3D din lume

Sony a proiectat primul „vizor” 3D din lume

Compania Sony a dezvăluit, miercuri, primul dispozitiv tri-dimensional asemănător unui vizor, care îi va permite purtătorului să experimenteze o privelişte ca la cinema, potrivit news.yahoo.com.

Dispozitivul, numit „Personal 3D Viewer (HMZ-T1)”, este asemănător unui vizor şi cântăreşte doar 420 de grame. El se pune pe cap şi îi permite purtătorului să vadă imagini 3D cu o rezoluţie înaltă folosind două ecrane mici aşezate în faţa fiecărui ochi.

Dispozitivul este legat de un procesor şi dispune de căşti cu sistem audio surround, care îi dă purtătorului „impresia foarte reală că este acolo,” a declarat compania Sony.

Sony a mai afirmat că display-ul redă experienţa urmăririi unui film pe un ecran virtual de 750 de inchi de la 20 de metri distanţă.

Compania sfătuieşte ca dispozitivul să nu fie folosit de copii de până la 15 ani şi avertizează că ar putea declanşa răul de mişcare dacă este folosit într-un mediu instabil, cum ar fi într-o maşină.

Sony plănuieşte să lanseze dispozitivul în Japonia, în data de 11 noiembrie, iar preţul iniţial este aproximat la 780 de dolari.

Cele mai citite

Confort termic pe timpul verii cu soluțiile de climatizare de la Casa Instalatorului

Verile tot mai călduroase pun presiune pe orice locuință. Dacă stai la ultimul etaj sau ai ferestre mari orientate spre...Source link

Două decese și 10 cazuri de infecție cu virusul West Nile. INSP recomandă măsuri de protecție împotriva țânțarilor

Numărul infecțiilor cu virusul West Nile raportate în acest sezon a ajuns la 10, dintre care șapte sunt confirmate, iar trei sunt considerate probabile,...

Ploile din Austria ar putea ridica nivelul Dunării. Creșteri ale debitului sunt așteptate și în România

Precipitațiile care au început în Austria ar putea determina o creștere a nivelului Dunării în zilele următoare, potrivit autorităților din Ungaria.Evoluția fluviului pe sectorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă