Albii şi femeile sunt o problemă majoră pentru Obama în eventualitatea unor alegeri, o arată un studiu realizat de Associated Press-GfK. Tinerii votanţi şi liberalii constituie şi ei o provocare pentru preşedintele american.
Cu toţii sunt „elemente democratice” care l-au ajutat să câştige în 2008 cursa electorală pentru Casa Albă şi care sunt absolut necesare pentru a-şi menţine poziţia după alegerile de anul viitor.
Analizele arată că Obama a pierdut teren în toate aceste segmente de când a devenit preşedintele SUA. De asemenea, analiza subliniază punctele slabe şi cele mai probabile ţinte ale viitoarei campanii electorale, care presupune realizarea unei coaliţii menită să-l readucă pe Obama la Casa Albă în contextul dur al crizei economice.
În victoria obţinută în faţa senatorului de Arizona, John McCain, Barack Obama a reuşit să obţină sprijinul democraţilor, dar şi al independenţilor şi al tinerilor votanţi. Echipa lui Obama încearcă acum să recâştige încrederea foştilor săi simpatizanţi.
Sondajul arată că 46% dintre votanţi sunt de acord cu politicele preşedintelui american, spre deosebire de cei 52% care îl susţineau în iunie.
Votanţii albi independenţi, care au oscilat chiar şi în 2008 între Obama şi McCain, sunt cea mai mare provocare pentru Barack Obama. Doar 3 din 10 spun că Obama merită să fie reales şi doar 41% spun că preşedintele înţelege problemele cu care ei se confruntă.
Femeile nu mai reprezintă marea speranţă pentru preşedintele american. După trei luni de la alegeri, Obama se bucura de susţinerea a 68% dintre alegătoare. Acum, doar 50% au încredere în politicile sale. Totuşi, femeile au mai multă încredere în Obama decât bărbaţii.
Tinerii şi liberalii au şi ei îndoieli în privinţa preşedintelui american. Obama a câştigat în 2008 susţinerea tinerilor într-o măsură mult mai mare decât au reuşit s-o facă Bill Clinton în alegerile din 1992 şi 1996. Dar tinerii democraţi nu mai sunt atât de încrezători că Obama merită să fie reales. 27% dintre ei spun că Obama nu este un lider puternic, spre deosebire de cei 11% din iunie. De asemenea, procentul liberalilor care spun că Obama este un lider puternic a scăzut de la 53% la 29%.
Sondajul a fost realizat în perioada 18-22 august şi are o marjă de eroare de 4,1%. Au fost realizate interviuri telefonice şi de teren cu 1000 de votanţi aparţinând unui eşantion reprezentativ la nivel naţional.