7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportAtletismIadul de la Penitenciarul Gherla. Amintirile tulburătoare ale medicului Traian Neamțu: Legea...

Iadul de la Penitenciarul Gherla. Amintirile tulburătoare ale medicului Traian Neamțu: Legea pușcăriei era să mănânci tot, ca să poți supraviețui | DOCUMENTAR

„România liberă“ continuă să publice mărturiile președintelui Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – filiala Cluj, medicul psihiatru Traian Neamțu. În primul episod am relatat modul în care a fost arestat medicul clujean, în vara lui 1958, și cum, după 20 de ani, băiatul unuia dintre torționarii săi i-a devenit pacient, după ce tânărul încercase să se sinucidă.

După ce a fost torturat în beciurile Securității Cluj, Traian Neamțu a fost condamnat la cinci ani de temniță grea. Sentința a venit chiar la 15 august 1958, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. În acest episod publicăm descrierea iadului din Penitenciarul Gherla, situat la doar câțiva kilometri depărtare de casa părintească a lui Traian Neamțu, din Mintiu Gherlii. Memoriile lui Traian Neamțu au fost publicate sub titlul „De ce, Doamne?“ la Editura Dacia din Cluj.

Celulele morții

„Suntem luați în primire de plutonierul Șomlea. Ne întreabă dacă știm unde suntem. I-am răspuns că da. Pușcăria Gherla. Cu o uvertură de înjurături la adresa bandiților sosiți, ne-a atenționat să nu uităm că suntem la Gherla și că vom vedea noi ce ne așteaptă. Ne-a dus la magazie, ne-a luat bagajul nostru și ne-a dat o cămașă și o pereche de pantaloni scurți. Apoi, am ajuns la parter, în carantină, la camera 15, unde erau peste 80 de deținuți. Doamne, am gândit, dacă există infern, nu poate fi mai rău în el! Toți deținuții în chiloți, practic aproape goi, o căldură umedă, animalică, ce te ardea, dându-ți senzația că te sufoci și că nu ai aer. Să nu mai vorbesc de miros. În pușcăria Gherla erau WC-uri cu rezervor de apă, numai că apa nu prea venea. Se aducea câte un hârdău cu apă de două ori pe zi. Se reținea apa pentru WC-uri, pentru spălatul veselei, pentru spălat pe jos. Deținuții primeau câte o cană de apă, din care îți ajungea să te speli puțin pe față, să-ți potolești setea și să-ți speli batista cu care te ștergeai de transpirație. Când se servea masa, primeam 880 de grame mâncare fierbinte. După masă începea programul la WC. Era ceva de infern“, scrie medicul Traian Neamțu.

Regim alimentar de exterminare

Medicul psihiatru din Cluj descrie regimul alimentar de exterminare la care erau supuși deținuții la Gherla. „Dimineața: o cană de apă colorată, zisă cafea; la prânz, o bucată de «turtoi», care rămânea și pentru seară, dacă putea să rămână. Un polonic de supă de varză sau de fasole sau supă de arpacaș, supă de coji de cartofi, supă de morcovi. Și acum să dau compoziția unora: erau, de fapt, cotoare de varză, acră de nu se putea mânca; supa de fasole era numai apă. Fie-care își căuta boabele și, ca niște copii la joacă, decepțio-nați, ne număram boabele din gamelă: eu am două boabe, altul, o boabă, altul trei (erau cei cu noroc). Deși se zice în popor: «Să-ți fie ca fasolea în ziua de Paști», noi ne bucuram că avem o supă de fasole în ziua de Paști. Supa de cartofi, de obicei, se rezuma la coji și, eventual, la câte o felie de cartof. Se mai puneau în aceste supe viscere, tot ce rămânea din animalele sacrificate. Carnea nu era pentru noi. Călăii trebuiau să trăiască bine. Dar legea pușcăriei era să mănânci tot, ca să poți supraviețui. Era o chestiune de viață! Puțini sunt cei care renunță, în pușcărie, la viață. Aici existența primește un alt sens. Dorința de a ieși din închisoare, de a reintra în lumea de unde ai fost scos cu cruzime, îți dă puterea să suporți totul. (…)

Dar, într-o altă zi, primeam supă de arpacaș cu viscere… Închideai ochii și mestecai, gustul nu te mai interesa. Am greșit și din gură scuip ceva ce mi s-a părut deosebit de neplăcut. Era o bucată terminală din intestinul gros de oaie. Am început să vomit și, într-o singură săptămână, era să mă curăț. Noroc cu frații de suferință, care îmi dădeau numai pâine și bucăți ceva mai bune din mâncare. După insistente apeluri la medic, la vreo trei zile am primit două tablete de talazol. Am să revin și asupra asistenței medicale. Am început să mă refac, dar niciodată, în anii lungi și împovărători de detenție care au urmat, nu m-am mai uitat ce mănânc. Să nu uit să spun ce tacâmuri se foloseau în pușcărie: degetele sau sorbind direct din farfurie sau din gamelă, unde se turna mâncarea. Mai foloseam lopățica de lemn, linguri de metal nu pri-meam decât foarte rar, pe motiv că se con-fecționează din ele arme albe sau că pot fi rupte și înghițite. Au fost și cazuri de acest fel. Bolnavii erau operați la spitalul din Dej.

Eu nu cred că era vorba de intenții propriu-zise de sinuci-dere (se puteau găsi și alte metode). Mai degrabă, aceste acte disperate se datorau nevoii acute de a intra în contact cu altă lume; de a ieși, chiar și pentru puțin timp, din infernul în care ne găseam. Mai puteam simți pulsul lumii, mai aflam unele noutăți care, altcumva, ne erau inaccesibile. Poate este impropriu exprimat, dar suferința devenea o sărbătoare, un preludiu îndepărtat al libertății. Regimul de dezmembrare din închisorile noastre cred că îl depășea, în unele privințe, pe cel al «dascălilor» noștri sovietici. Siberia se apropia de noi sub alte forme, mai dure, mai crude, fără speranțe!“, mai scrie președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, filiala Cluj.

Academia de închisoare

La fel ca în alte locuri unde comuniștii încercau să extermine elita României, și la Gherla închisoarea s-a transformat în academie sau universitate clandestină. „Cu toate aceste necazuri, traversând întregul cortegiu al mizeriei umane, găseam timp să acultăm câte o expunere pe diferite teme din partea unor mari personalități aflate printre noi. La fel, aveam timp să învățăm. Cum? Era o problemă cu totul aparte și un mare risc, dar, în pofida primejdiilor, deținuții aveau cărți scrise pe pânză, dicționare, șah, table. Dar să nu te fi prins cu un petic de hârtie sau cu un creion, că era moarte de om“, mai scrie medicul psihiatru Traian Neamțu. Însă torționarii de la Gherla se foloseau de orice prilej pentru a transforma viața deținuților într-un iad.

Traian Neamțu a fost mutat într-o altă celulă, unde a trăit alte experiențe oribile. „În Ajunul Crăciunului 1958, eram cu scriitorul Iov din Basarabia și cu un caporal, Costică, din lotul Mărgineanu (Bistrița). Povesteam despre sărbătorile de altădată. S-a deschis ușa și cei doi au fost scoși din cameră. S-au reîntors. Bietul scriitor Iov, în vârstă de peste 70 de ani, era învinețit de lovituri aplicate la cap. Cum l-au bătut! Nici să vorbească nu mai putea.“

Traian Neamțu mai evocă și alte figuri de prizonieri politici. „În celulă mai eram, în 1958, împreună cu colonelul Nicolescu din Ploiești, cu generalul Gheorghe Vulcan, cu generalul Marinescu, cu poreclitul «Cocoș» (nu-i știu adevăratul nume), cu Golan, un fost adjutant de-al lui Antonescu, cu aviatorul Greceanu și cu prințul Lambrino. Acesta din urmă era deosebit de simpatic. Povestea multe și de toate. Mi-a spus că nu și-a putut imagina ca «turtoiul» să fie așa de gustos, considerându-l mai bun decât prăjitura. Ce bucătar bun este foamea! Avea grijă de mine: dimineața, după deșteptare, mă băga sub pat să mai dorm (economie de energie); îmi păstra pâinea și cafeaua, pe care o sorbeam după ce se făcea numărătoarea“, își amintește medicul psihiatru clujean.

Și-a zărit mama printr-o lunetă făcută din cozile periuțelor de dinți

Unul dintre cele mai emoționante momente a fost, pentru Traian Neamțu, momentul în care a putut să își zărească, pe furiș, mama. „Ne-am apucat să confecționăm o lunetă din cozile periuțelor de dinți (din plastic alb). Urmăream printr-o gaură făcută în oblon tot ce se întâmpla pe stradă. Aveam apoi grijă să astupăm gaura cu o bucățică de pâine, ca să nu fie descoperită. Voiam să o văd pe mama și, o singură dată, într-o primă zi de vineri din luna când știam că merge la biserică, am reușit să o văd. M-am bucurat că e în viață. Nu se poate transpune în cuvinte acea trăire; să-ți
vezi propria mamă, pe furiș, de după gratii, după câțiva ani, printr-o bucată de plastic“.

În ultimul episod al serialului vom publica mărturii despre calvarul din lagărele de muncă din sud-estul țării, unde a fost trimis Traian
Neamțu.


Citește și: Psihiatrul care l-a tratat pe copilul torționarului său. Medicul Traian Neamțu rememorează iadul din beciurile Securității: Când scriu aceste rânduri. mă cutremur de ce a fost | DOCUMENTAR ROMÂNIA LIBERĂ

Fost deținut politic, Traian Neamțu a scăpat cu viață din închisorile comuniste. După eliberare, a devenit medic psihiatru, iar destinul i-a oferit răzbunarea supremă: unii dintre torționarii săi i-au devenit pacienți.


Program de pușcăriaș

„La intrarea în celulă, după ce se închidea ușa, tăbărau toți pe noi cu tot felul de întrebări. De unde venim? Când am fost condamnați? Cât am luat? Urmau tot felul de comentarii, pozitive și negative, la situația sistemului comunist și la viitorul lui. În «cameră», dacă o putem numi așa, spre plăcerea mea, i-am întâlnit, printre alții, pe profesorul Nicolae Mărgineanu, pe inginerul Aurel Vlaicu, dar era și o persoană dubioasă, maiorul Tanțu (parașutist); restul, să fiu iertat, a rămas un grup anonim…

Cum trecea timpul în celulă? Dimineața, program de curățenie și aranjatul patului. Ce pat? Dormeam pe jos, unul în brațele celuilalt, cu genunchii îndoiți, altfel îți puneai picioarele pe capul vecinului; ghetele de la cap, pernă și saltea – hainele de pe tine. Acesta era patul pe care l-au oferit «bandiților» torționarii pentru că nu am crezut în ei și i-am «tulburat», fiindcă nu am fost de acord cu politica lor de trădare națională“, mai scrie Traian Neamțu, care a militat pentru PNȚ-ul condus de Iuliu Maniu și care, după căderea comunismului, a contribuit la reîntemeierea PNȚCD.

El mai relatează că unul dintre cele mai chinuitoare momente era apelul deținuților. „Și acest apel era presărat cu chinuri. Se controla curățenia și niciodată nu erau mulțumiți, dar nu primeam pentru aceasta decât o bucată de cârpă; nu ne ajungea nici măcar să spălăm pe jos. În schimb, se împărțeau palme și picioare. Dar să nu uit! Venea directorul Goiciu, uneori, la apel; mai ales seara; era o bestie cum rar mi-a fost dat să întâlnesc în acest Gulag. Punea întrebări deținuților; nu știai cum să răspunzi, căci, indiferent de răspuns, tot cu lopata dădea. Să nu-i fi răspuns obraznic, că te costa viața.

Stăteam în picioare, uneori ore în șir, pentru că nu le ieșea la socoteală numărul deținuților. După câtă pregătire aveau, nu era de mirare. Apoi se făcea iar numărătoarea și, în final, ni se dădea «liber». Începeai să te plimbi prin celulă; se făcea un cerc, unul după altul, sau la rând. În această mișcare în cerc stăteai să-ți aduni gândurile. Alții săteau pe «cuib». Așa cum citiți, pentru că fiecare deținut avea dreptul, prin repartiție, după numărătoare și calcul, la patru bucăți de gresie unde îți puneai ce aveai: un săculeț pe care te așezai. (…)

Seara: masa, numărătoarea și la ora 10 culcarea până la ora 5 dimineața. Lumina nu se stingea niciodată. Cum se mai distrau torționarii? Dădeau alarma și trebuia să te așezi cu burta pe podea, să lași culoar liber până la fereastră. Veneau să controleze fereastra și, dacă intra caraliul Șomlea cel mic și gras, te călca pe cap, pe braț fără să se gândească măcar că jos este un om. Altă distracție: te scoteau la așa-zisa plimbare în țarc, unde trebuia să fii cu capul plecat și mâinile la spate. Dacă ridicai eventual capul sau te prindea că ai făcut vreun semn, urmau, inevitabil, bătaia, izolarea.

De la celulă în țarc și la închisoare, alte pălmi, alte picioare. Altă distracție: așa-zisa baie, de câte 3-5 deținuți la un duș. Când era apă fierbinte sau rece, nu se putea regla. Când izbu-teai să te săpunești, erai scos afară și nu exista nici o explicație. La ce interval eram duși la baie? La două-trei sau chiar la șase luni“, mai scrie Traian Neamțu.

Cele mai citite

Cozi uriașe la vulcanizări, chiar și noaptea. Șoferii așteaptă ore întregi pentru schimbarea cauciucurilor

Prima zăpadă și teama de amenzi i-au adus pe șoferi în număr mare la vulcanizări, unde s-au format cozi de sute de metri. La...

Inteligența artificială: ce oportunități și ce riscuri prezintă tehnologia modernă pentru companii

Inteligența artificială (AI) nu mai este doar un termen la modă, ci o tehnologie implementată pe scară largă în diverse industrii. Totuși, utilizarea instrumentelor bazate...

Câți bani economisesc, în medie, românii și cum îi folosesc

Majoritatea preferă să păstreze banii în casă, nu să-și deschidă conturi de depozit în bănci Un român din doi reușește să economisească lunar, iar suma...
Ultima oră
Pe aceeași temă