29.4 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialChina îşi măreşte arsenalul nuclear, spune Pentagonul

China îşi măreşte arsenalul nuclear, spune Pentagonul

China îşi măreşte arsenalul nuclear, dotându-se cu noi rachete balistice, spune Pentagonul în raportul său anual citat de Washington Times, potrivit NewsIn.

China continuă „să-şi dezvolte forţele nucleare strategice”, încercând mai ales să „garanteze viabilitatea armelor de intimidare”.

Potrivit raportului, China dispune de 75 de rachete nucleare cu rază lungă de acţiune, printre care rachete balistice intercontinentale DF-31 şi DF-31A. Beijinul are şi 120 de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune.

„Probabil Beijingul va continua să investească în forţele sale nucleare, pentru a se asigura că are capacitatea de a riposta în caz de atac„, spune documentul.

De asemenea, China ar fi în curs de dezvoltare a unui sistem antirachetă ce ar viza portavioanele, în acelaşi timp consolidându-şi flota navală.

Richard Fisher, expert american pe China, spune că „este prematură examinarea unei noi reduceri a armelor strategice, ceea ce vrea administraţia Obama să facă”, din cauza lipsei de transparenţă a Beijingului faţă de proiectele sale nucleare.

Cele mai citite

Studiu: România, printre cele mai periculoase țări din Europa pentru șoferi

România se numără printre statele europene cu cele mai ridicate rate ale mortalității în accidente rutiere, potrivit unui studiu realizat de Vignette Switzerland, companie...

Ucraina participă în premieră la misiunile UE de stingere a incendiilor. Zeci de pompieri, trimiși în Franța

Ucraina participă pentru prima dată la intervențiile organizate prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.Un contingent format din 70 de pompieri a plecat...

Mesaj al lui Nicușor Dan, după moartea matematicianului Florian Luca: M-a impresionat mereu intensitatea cu care trăia matematica și la maturitate

Florian Luca a fost recunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul matematicii și pentru activitatea academică desfășurată pe plan internaționalPreședintele Nicușor Dan a transmis un...
Ultima oră
Pe aceeași temă