14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialUngaria doreşte negocierea unui acord cu SUA privind Universitatea Central Europeană de...

Ungaria doreşte negocierea unui acord cu SUA privind Universitatea Central Europeană de la Budapesta

Ungaria ar putea negocia un acord cu Statele Unite în legătură cu Universitatea Central Europeană de la Budapesta, în condiţiile în care regimul de la Budapesta este acuzat de încălcarea legislaţiei europene, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar de Externe, notează MTI, via Mediafax.

Tamas Menczer a susţinut că există trei astfel de acorduri precedente între cele două ţări şi s-a declarat contrariat de poziţia recentă a SUA, potrivit căreia guvernul federal nu a avut nicio autoritate în ceea ce priveşte acordurile de cooperare în domeniul educaţiei.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar de Externe a adăugat că Ungaria aşteaptă ca Statele Unite să numească un negociator-şef în cazul Universităţii Central Europene.

Miercuri, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie pentru declanşarea Articolului 7 în cazul Ungariei, care prevede suspendarea drepturilor de vot în instituţiile comunitare, în condiţiile în care regimul de la Budapesta este acuzat de încălcarea legislaţiei europene.

Rezoluţia a venit imediat după decizia Ungariei de a aproba o lege controversată privind închiderea Universităţii Central Europene din Budapesta. Potrivit europarlamentarilor, evoluţiile observate în Ungaria în ultimii ani reprezintă o "ameninţare sistemică la adresa statului de drept, democraţiei şi drepturilor fundamentale".

În luna aprilie, Parlamentul Ungariei a adoptat un pachet de amendamente la legea învăţământului superior, în urma cărora Universitatea Central Europeană, fondată de omul de afaceri american George Soros, nu va mai putea să funcţioneze la Budapesta.

Legea ungară stipulează că universităţile străine care operează în Ungaria trebuie, de asemenea, să desfăşoare activităţi educaţionale în ţările lor de origine şi trebuie semnat un acord interguvernamental pentru a le reglementa operaţiunile.

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Violență politică în Germania: un eurodeputat social-democrat a fost grav rănit de persoane necunoscute

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania, a fost grav rănit de necunoscuţi în timp ce lipea afişe electorale,...

Premieră la Londra: Sadiq Khan a fost reales primar al Londrei pentru a treia oară

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al...
Ultima oră
Pe aceeași temă