15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialUn lider al partidului Fidesz din Ungaria învinuiește UE pentru atentatul de...

Un lider al partidului Fidesz din Ungaria învinuiește UE pentru atentatul de la Manchester: Câți nevinovați mai trebuie să moară pentru a-și reconsidera politicile care ne-au adus aici?

Unul dintre liderii ungari ai partidului conservator Fidesz a declarat că politicile migraționiste ale Uniunii Europene sunt cauza atentatului terorist de pe Manchester Arena, incident soldat cu moartea a 22 de persoane și rănirea a altor 59, scrie Agerpres.

"Este de neînțeles de ce liderii europeni nu-și dau seama ce se întâmplă în Europa. Câți nevinovați mai trebuie să moară pentru a-și reconsidera politicile care ne-au adus aici?", s-a întrebat marți Lajos Kósa, liderul grupului parlamentar al Fidesz, citat miercuri de portalul de știri Magyaridok.

Kósa a susținut că terorismul începe atunci când teroriștii pătrund în Europa ilegal și nu când detonează o bombă și i-a criticat pe cei 'care îi sprijină și îi ajută să intre și să se deplaseze pe continentul european'.

Poliția britanică l-a identificat pe autorul atacului din Manchester drept Salman Abedi, în vârstă de 22 de ani, născut la Manchester, fiu al unor libieni care s-au refugiat în Marea Britanie pentru a scăpa de dictatura lui Muammar Gaddafi.

Pe de altă parte, ministrul de externe ungar Péter Szijjártó a declarat că 'toate politicile europene trebuie să se concentreze pe restabilirea securității Europei și a europenilor'.

Cele mai citite

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs merg la Jocurile Olimpice! România are 82 de sportivi calificați la Paris

România și-a mărit numărul de sportivi care vor participa la Jocurile Olimpice, după ce perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat...

Analiză: Trei din patru companii nu reușesc să gestioneze în mod eficient mobilitatea resurselor umane

Doar unul din patru angajatori (25%) dispune de o funcție de mobilitate pe deplin dezvoltată, iar trei sferturi (75%) nu reușesc să profite de...
Ultima oră
Pe aceeași temă