5.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialUnde se „ascund" deşeurile nucleare? Cine caştigă din depozitarea lor

Unde se „ascund” deşeurile nucleare? Cine caştigă din depozitarea lor

Există discuţii între Emiratele  Arabe Unite şi Rusia pentru furnizarea combustibilului nuclear pentru prima instalaţie rusească de energie nucleară. Contractul însă nu le este garantat oamenilor de ştiinţă ruşi deoarece există şi alţi furnizori potenţiali. Este vorba, în special, despre Franţa cu care se duc tratative.

Reprezentantul permanent al Emiratelor Arabe, Hamad al-Kaabi, a declarat că negocierile cu privire la furnizarea de combustibil pentru centralele nucleare care sunt în construcţie se poartă cu o serie de ţări, inclusiv Statele Unite ale Americii şi Australia, anunţă cotidianul rus, Nezavisimaia Gazeta.
De fapt, numai Rusia şi Franţa sunt în măsură să preia combustibilul nuclear uzat. Astfel, lista solicitanţilor se reduce automat la două din cele patru ţări.

Ideea de a face o afacere din depozitarea combustibilului nuclear uzat în Rusia s-a exploatat încă din 1992. Mai mulţi membri ai Academiei de Ştiinţe au propus atunci crearea unor depozite pentru deşeurile nucleare internaţionale. Cimitirul nuclear ar fi trebuit să se afle astăzi pe terenul rus din Novaia Zemlia care separă Marea Barenţ de Marea Kara. O altă variantă ar fi fost teritoriul combinatului „Maiak” în Munţii Urali sau minele abandonate în Daghestan. Pe lista potenţialelor locaţii era şi una din insulele Kurile, dar având în vedere consecinţele dezastruoase ale cutremurului şi tsunamiului în Japonia, această variantă a picat. Ca urmare, o instalaţie de depozitare temporară de combustibil nuclear uzat se află pe teritoriul Krasnoiarskului (Krasnoiarsk-26).

Conform calculelor ecologiştilor, în ultimii ani în Rusia s-au importat mai mult de 700 de tone de deşeuri radioactive. Dacă Rusia va câştiga licitaţia Emiratelor Arabe Unite, aceasta va fi cu siguranţă una dintre cele mai profitabile afaceri din ultimii ani.

Viabilitatea economică a proiectului a fost dovedită de către Guvern. S-a constatat că Rusia ar putea câştiga până la 16 miliarde dolari pentru stocarea a 20 mii de tone de deşeuri nucleare străine. Potrivit calculelor ecologiştilor şi oficialilor guvernamentali, se pare că Federaţia Rusă a avut deja un profit de 2,4 trilioane de dolari numai din depozitarea substanţelor radioactive în ultimii ani.

„Acum doar patru ţări din lume sunt angajate în prelucrarea combustibilului nuclear uzat – Rusia, Franţa, Anglia şi Japonia. Dar Japonia nu va mai da în exploatare fabrica sa în valoare de 20 miliarde dolari, iar în Marea Britanie o astfel de fabrică s-a închis după numeroase accidente şi scurgeri radioactive”, afirmă Vladimir Ciuprov, directorul programului anti-nuclear Greenpeace în Rusia. „Această afacere profitabilă, după unii, este şi foarte periculoasă. Aproape toate spaţiile de stocare a combustibililor uzaţi produc scurgeri. E doar o chestiune de timp. Chiar şi din punct de vedere economic, aceste întreprinderi nu sunt profitabile mereu. Costurile implicate în rezolvarea situaţiilor de urgenţă, sunt prea mari”, mai adaugă ecologistul.

Potrivit acestuia, compania rusă „Maiak” din regiunea Celiabinsk, funcţionează în totalitate pe principii comerciale. Costul de prelucrare al unei tone de combustibil uzat este de aproximativ o mie de dolari, echivalentul preţului unei tone de deşeuri nucleare. Mai mult, după prelucrarea unei tone de combustibil uzat se obţin aproximativ 2000 de metri cubi de deşeuri radioactive lichide a căror eliminare nu este inclusă în lista de preţuri, subliniază Ciuprov. Potrivit lui, „Maiak” este salvată de la faliment numai datorită susţinerii din bugetul de stat.

Cele mai citite

Câți bani economisesc, în medie, românii și cum îi folosesc

Majoritatea preferă să păstreze banii în casă, nu să-și deschidă conturi de depozit în bănci Un român din doi reușește să economisească lunar, iar suma...

Harghita: Peste patru mii de locuitori nu au curent electric din cauza căderilor de ninsoare și a vântului puternic

Aproape patru mii de locuitori, din 11 localităţi, nu au în continuare curent electric, după ce căderile de ninsoare şi vântul puternic au produs...

Soldați nord-coreeni, pregătiți să lupte alături de Rusia împotriva Ucrainei, avertizează șeful Pentagonului

Mii de soldați nord-coreeni aflați în Rusia sunt pe punctul de a intra în luptele împotriva Ucrainei, a declarat Lloyd Austin, secretarul american al...
Ultima oră
Pe aceeași temă