14.7 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialPărintele criogeniei-Robert Ettinger, a murit la vârsta de 92 de ani

Părintele criogeniei-Robert Ettinger, a murit la vârsta de 92 de ani

Robert Ettinger, supranumit „părintele criogeniei„, un procedeu ce constă în congelarea trupului unui decedat aşteptând să fie reînviat graţie unui progres al ştiinţei, a murit, sâmbătă, la vârsta de 92 de ani, în Statele Unite, a anunţat, luni, fiul său David, citat de AFP.

Corpul autorului conceptului de criogenie a fost imediat congelat după moarte la Institutul de Criogenie din Clintown Township din statul Michigan pe care l-a fondat în 1976, a declarat David Ettinger, potrivit mediafax.ro.

În 1962, Robert Ettinger a publicat volumul „The Prospect of Immortality”, editat în lumea întreagă, iar noi versiuni ale acestuia urmează să apară în curând în Coreea de Sud, Taiwan şi China.

În această lucrare el avansează teza potrivit căreia „era posibil (în 1962) să se conserve un corp pe o perioadă infinită” pentru ca într-o bună zi „ştiinţa medicală să poată să repare afecţiunile cauzate de boli şi de criogenie”.

„Va veni o zi în care prietenii noştri din viitor vor putea să ne reînvie şi să ne îngrijească”, declara autorul.

Ettinger, profesor de fizică, a făcut cunoscut acest concept în Statele Unite în anii 1960 şi 1970, apărând în cele mai renumite emisiuni americane de televiziune. Născut în 1918, el a luptat în Al Doilea Război Mondial în Belgia, unde a fost grav rănit. Spitalizat timp de mai mulţi ani, a reuşit să îşi salveze picioarele, graţie unor grefe osoase. Tehnica, pe atunci inovatoare, i-a atras atenţia asupra tehnicilor medicale ale viitorului.

Institutul de Criogenie, un institut cu scop nelucrativ care propune criogenia şi conservarea corpurilor, cuprinde 900 de membri din lumea întreagă, cu asociaţii de sprijin în Rusia, Australia şi Germania. Până în prezent, în acest centru sunt păstrate 106 de cadavre.

Costul pentru ca un corp să fie conservat pe o perioadă infinită, scufundat în azot lichid, este de 28.000 de dolari.

Robert Ettinger, al cărui trup se odihneşte acum alături de cel al mamei sale şi de cele două soţii ale sale, ambele criogenizate, a înfiinţat şi o asociaţie dedicată educaţiei şi cercetărilor ştiinţifice din domeniul criogeniei.

El este şi autorul unor volume ştiinţifice, printre care „Man Into Superman” (1970) şi „Youniverse” (2009)

Cele mai citite

Impact între un microbuz și un autobuz, în Gorj. Zece persoane au fost rănite

În aceasta dimineață la ora 5.50, polițiștii au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că, în comuna Runcu, sat Răchiți, din...

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă