26.1 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăSpecialJurnalişti agresaţi la o razie făcută de Poliţie în Constanţa

Jurnalişti agresaţi la o razie făcută de Poliţie în Constanţa

Două jurnaliste ale unor posturi centrale de televiziune au fost agresate, miercuri, în timp ce filmau o acţiune a poliţiştilor BCCO Constanţa desfăşurată la locuinţele unor persoane suspectate de trafic de carne vie, transmite Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, sub coordonarea unui procuror al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Constanţa şi însoţiţi de jandarmi, au descins, miercuri dimineaţă, la locuinţele unor suspecţi de trafic de carne vie, de etnie rromă, din cartierul Piaţa Chiliei din municipiul Constanţa.

După terminarea acţiunii şi retragerea oamenilor legii, reporterii prezenţi la faţa locului au rămas pentru a filma ultimele cadre, moment în care două dintre jurnaliste au fost agresate de rudele suspecţilor. Pentru aplanarea scandalului a fost nevoie de intervenţia jandarmilor, care au observat incidentul de la distanţă, în timp ce plecau de la faţa locului.

Una dintre jurnaliste a depus plângere penală la Secţia 1 Poliţie Constanţa, pentru lovire sau alte violenţe, iar poliţiştii constănţeni au început o anchetă pentru identificarea agresorilor.

Cele mai citite

Incendiu pe o navă în Marea Neagră

Cei 17 membri ai echipajului au fost evacuați în siguranță, iar trei dintre ei, răniți, au fost transportați la spitalO amplă intervenție de salvare...

Ilie Bolojan: Exploatarea gazelor din Marea Neagră va transforma România în cel mai mare producător de gaze din UE

Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat că exploatarea gazelor din Marea Neagră reprezintă un proiect strategic pentru România, după ce Romgaz și OMV Petrom...

Președintele din Nicaragua anunță că nu va mai organiza alegeri: „Nu se va mai întâmpla”

Președintele Daniel Ortega, aflat la conducerea Nicaraguei din 2007, după un prim mandat în anii 1980, a declarat că țara nu va mai organiza...
Ultima oră
Pe aceeași temă