6 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialGigi Becali: Mi-a spus Mititelu că Dragomir va fi arestat

Gigi Becali: Mi-a spus Mititelu că Dragomir va fi arestat

Finanţatorul stelist Gigi Becali crede că acţiunea DNA îl vizează pe preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, patronul stelist precizând că finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, i-a spus în urmă cu o lună şi jumătate că şeful LPF va fi arestat, informează Mediafax.

Becali îl asigură pe şeful LPF că nu va declara nimic rău despre el. Însă, în opinia patronului Stelei, sunt „alţii care îi vor răul”. „Părerea mea că este o acţiune concertată împotriva lui nea Mitică. Dar eu îl asigur pe nea Mitică în privinţa mea că eu nu mă duc ca el martor la valiză şi la terenuri. Să stea liniştit în privinţa mea că eu mă duc când vreau eu şi când mă duc trei rânduri scriu: «Mă cheamă Becali şi v-aţi ales greşit omul. Şi chiar dacă mă împuşcaţi în cap nu vorbesc cu voi». Le semnez hârtia şi le-o dau şi la revedere. Să stea liniştit nea Mitică în privinţa mea, numai că e posibil să fie alţii care îi vor răul. Înseamnă că e ceva aranjat. Mi-a spus Mititelu la Braşov, când am jucat cu Dinamo, că Mitică va fi arestat”, a declarat Becali, miercuri, la GspTV.

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat că nu doreşte să comenteze pe marginea investigaţiilor DNA.

Preşedintele CCA, Vasile Avram, a fost audiat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) după ce finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a afirmat despre el că i s-a propus o sumă de bani din partea unui conducător de club pentru arbitraje favorabile în Liga I. De asemenea, Becali a fost chemat la audieri.

Procurorii anticorupţie s-au sesizat după ce preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat cotidianului ProSport că patronul Politehnicii Timişoara, Marian Iancu, „se pregătea să dea 1,5 milioane de euro la ligă şi 500.000 la arbitri” pentru ca formaţia sa să câştige titlul sezonul trecut. Totodată, Gigi Becali a declarat, marţi, la Sport.ro, că Vasile Avram i-a povestit cum un patron de club a încercat să-l mituiască, iar un oficial al LPF a fost intermediar. În replică, Marian Iancu a afirmat că nu se simte vizat de afirmaţiile preşedinţilor FRF şi CCA, Mircea Sandu, respectiv Vasile Avram.

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, se află în conflict cu preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, după ce clubul său a pierdut mai multe litigii la comisiile Ligii. Mititelul îl acuză pe şeful LPF că a influenţat deciziile comisiilor. Finanţatorul clubului oltean susţine că a depus mai multe plângeri la Parchet şi la DNA împotriva unor oameni de fotbal, pe care îi acuză de constituire în „grup infracţional” în scopul controlării fotbalului românesc.

Cele mai citite

Elevii din învățământul preuniversitar vor putea promova doi ani de studii într-un singur an școlar

Comisia de Dialog Social a Ministerului Educației a avizat favorabil o metodologie care permite elevilor din învățământul preuniversitar să promoveze două clase într-un singur...

Horoscop 19 decembrie 2024. Ziua concentrării și a stabilității practice

Horoscop 19 decembrie 2024. Astrele ți-au pregătit multe surprize pentru această zi de decembrie. Horoscop 19 decembrie 2024 BerbecAstăzi este momentul să te concentrezi pe aspectele...

ASF propune întârzierea raportării investițiilor fondurilor de pensii private

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are în plan să extindă termenul de raportare a situației lunare a investițiilor realizate de fondurile de pensii private...
Ultima oră
Pe aceeași temă