16.5 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialFMI pune la dispoziţia României circa 480 milioane euro

FMI pune la dispoziţia României circa 480 milioane euro

Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat, luni, prima evaluare a noului acord, de tip preventiv, şi va pune la dispoziţia României a doua tranşă, de aproximativ 480 de milioane de euro, potrivit unor surse oficiale, informează Mediafax.

Oficialii FMI au evaluat luni îndeplinirea criteriilor cantitative de performanţă pentru primul trimestru al acestui an, precum şi unele măsuri de reformă pe care autorităţile s-au angajat să le adopte până la data board-ului.

La precedenta evaluare, din luna martie, autorităţile române au decis să prelungească programul cu FMI printr-un acord pe doi ani de tip preventiv, ceea ce presupune că banii nu vor fi accesaţi decât în situaţii de urgenţă. Atunci, FMI a pus la dispoziţia României o primă tranşă în valoare de 60 de milioane de drepturi speciale de tragere (67 milioane euro).

De altfel, autorităţile române au decis ca nici ultima tranşă din vechiul acord, de aproximativ un miliard de euro, să nu fie accesată, rezerva Băncii Naţionale a României fiind suficientă.

Noul acord de tip preventiv are o valoare de 3,09 miliarde DST (circa 3,5 miliarde de euro), respectiv 300% din cota pe care o are România la FMI. Până la finele anului, FMI ar mai putea pune la dispoziţia României încă două tranşe, în valoare de 480 de milioane de euro fiecare.

Acordul cu Fondul Monetar Internaţional este însoţit de un sprijin preventiv de 1,5 miliarde euro de la Uniunea Europeană şi de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială.

Cele mai citite

Cîțu insistă să-l cheme pe Ciolacu la o dezbatere pe teme economice

Fostul premier Florin Cîțu (PNL) îl cheamă cu insistență pe premierul Marcel Ciolacu (PSD) la o dezbatere pe teme economice. În prezent, Cîțu este senator...

Infografic FES România: Evoluția încrederii românilor în Uniunea Europeană, în contextul alegerilor europarlamentare

Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, a publicat un infografic cu privire la încrederea românilor în Uniunea Europeană cu ocazia Zilei Europei, înainte de...

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...
Ultima oră
Pe aceeași temă