15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO. Ministrul Apărării, Gabriel Leș, în vizită la baza aeriană de la...

VIDEO. Ministrul Apărării, Gabriel Leș, în vizită la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Leş: România e determinată să-şi îndeplinească rolul de furnizor de securitate şi pilon regional de stabilitate

UPDATE 18.00: Ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, și ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, s-au întâlnit în baza aeriană din Mihail Kogălniceanu, cu piloții și personalul tehnic care deservesc aeronavele Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale (RAF) ale Marii Britanii, sosite în România pentru executarea de misiuni de poliție aeriană.

"Sunt onorat să fiu, astăzi, aici. Este o zi plină de evenimente pentru MApN. Prin prezenţa trupelor Marii Britanii în România afirmă, din nou, unitatea, coeziunea şi solidaritatea aliaţilor pentru apărarea flancului estic al NATO. România e determinată să-şi îndeplinească rolul de furnizor de securitate şi pilon regional de stabilitate", a declarat ministrul de resort.

Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, va ajunge miercuri, la ora 16, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu (județul Constanța), în apropierea căreia s-a prăbușit, luni, un avion MiG 21 LanceR.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Ministerul Apărării Naționale, ministrul Gabriel Leș va fi însoțit la Kogălniceanu de omologul său din Marea Britanie, Michael Fallon.

Cei doi miniștri se vor întâlni cu piloții și personalul tehnic care deservesc aeronavele Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale (RAF) ale Marii Britanii, sosite în România pentru executarea de misiuni de poliție aeriană.

"Patru aeronave Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii execută misiuni de poliție aeriană, alături de aeronavele MiG-21 LanceR ale Forțelor Aeriene Române, în perioada 1 mai – 31 august, contribuind atât la dezvoltarea capacității de reacție și întărirea posturii de descurajare, cât și la consolidarea interoperabilității dintre forțele aeriene române și britanice. Dislocarea avioanelor RAF în România este parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianței atât în zona de nord, cât și în zona de sud, și demonstrează unitatea și determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate", anunță MApN.

După cum a informat deja ziarul România Liberă, Marea Britanie a trimis avioane în Dobrogea pentru a suplini incapacitatea României de a-și proteja, cu forțe proprii, spațiul aerian, care este parte a spațiului aerian al NATO.

Forțele Aeriene Române mai au operaționale doar circa 20 de avioane vechi MiG 21 LanceR, care trebuiau retrase din exploatare de ani de zile, plus nouă aeronave F-16, recent cumpărate din Portugalia, dar care și acestea sunt second-hand.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă