Un bărbat şi-a ucis consoarta după ce a petrecut alături de prieteni.
Fiindcă i s-a părut că soţia a întrecut ori ce măsură şi supărarea lui a ajuns la culme, Ştefan Romulus din Valea Timişului, sat situat la nici 20 de kilometri de Caransebeş, s-a gândit că este momentul să pună piciorul în prag. După mai multe sticle cu tăriu şi ceva bere băută cu prietenii, bărbatul de 53 de ani şi-a amintit că are de împărţit şi de clarificat unele aspecte existenţiale ale vieţii cu consoarta – aşa că a făcut un scandal monstru la domiciliul conjugal. El a început din senin să se certe cu biata femeie ce îşi vedea liniştită de treabă. Şi fiindcă strigătele şi pumnii nu au fost convingători în cearta cu nevasta, el s-a gândit să apeleze la argumentul suprem: „aşa că, a mers glonţ în cămara unde avea ascunsă o puşcă şi s-a gândit să facă pe Gigi durul, sau văcarul satului din filmele americane”, spun localnicii.
Bărbatul a luat puşca şi a început să o vâneze pe femeie, care, îngrozită, a fugit prin toată casa după care, ca un ultim refugiu, a ales toaleta casei, unde s-a baricadat. Puşca era confecţionată artizanal de către Ştefan Romulus. Bărbatul, tulburat de nervi şi de alcool, şi-a împuşcat soţia. Din fericire, biata femeie a fost împuşcată în picior şi, probabil, după ce a realizat grozăvia pe care a vrut să o facă, bărbatul a cerut imediat ajutorul medicilor.
Ce spun autorităţile ?
Poliţia Municipiului Caransebeş a fost sesizată de către personalul medical al Spitalului Municipal Caransebeş cu privire la faptul că la secţia primiri urgenţe a fost adusă o femeie în vârstă de 47 de ani, care a declarat că a fost împuşcată în picior de soţul său. Autorităţile judiciare au format o echipă operativă care, deplasată la locuinţa agresorului, a constatat, în urma cercetărilor, că „pe fondul consumului de alcool şi a unor certuri în familie, Ştefan Romulus de 53 de ani, folosind o armă confecţionată artizanal cu glonţ, a tras asupra soţiei sale prin uşa de lemn a toaletei, provocându-i leziuni la piciorul drept”, spun surse judiciare.
,,În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, cercetările fiind continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin”, mai spun aceleaşi surse judiciare.
Arestare preventivă
„Bărbatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, iar astăzi, a fost prezentat Tribunalului Caraş Severin cu propunere de arestare preventivă. Cu toate că a recunoscut că a greşit şi şi-a cerut iertare pentru ce a făcut, oamenii legii au decuis reţinerea lui pentru următoarele, 29 de zile » spune agentul Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Caraş Severin.