Secretarul american al Apărării, Robert Gates, a declarat că Departamentul de Stat, precum şi autorităţile din alte ţări, poartă discuţii preliminare cu talibanii în Afganistan, relatează AFP, citat de Mediafax.
„Cred că a existat o voinţă de a discuta din partea unui anumit număr de ţări, inclusiv a Statelor Unite”, a declarat duminică Gates, intervievat de postul de televiziune CNN.
„Aş spune că aceste contacte sunt preliminare în acest stadiu”, a adăugat şeful Pentagonului, care a subliniat că este crucial să se stabilească „cine îi reprezintă cu adevărat pe talibani”, înainte de a se angaja în discuţii cu cineva care pretinde că este liderul talibanilor, mollahul Omar.
„Nu vrem să ne regăsim (în situaţia de) a discuta la un moment dat cu cineva care este de fapt un independent”, a precizat Gates.
Statele Unite poartă negocieri cu talibanii, a afirmat sâmbătă preşedintele afgan, Hamid Karzai, primul oficial de rang înalt care confirmă contactele la acest nivel.