3.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialJudecătoarea cu poze „penale"

Judecătoarea cu poze „penale”

Judecătoarea Georgeta Barbălată, purtătorul de cuvânt al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a trebuit să justifice ieri în faţa procurorilor DNA de ce apare în poze de vacanţă împreună cu familia unui afacerist vietnamez, arestat pentru spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat. 

 
România liberă a dezvăluit la începutul acestei luni situaţia aparent paradoxală în care s-a aflat magistratul Georgetă Barbălată, suprinsă în fotografii în compania unei persoane acuzate de multe infracţiuni. La data respectivă judecătoarea a declarat că numele vietnamezului Hoa Le Duc nu-i spune nimic.  Interesant este că Barbălată face parte dintre cei patru magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care poate emite mandate de interceptare a comunicaţiilor în baza legii siguranţei naţio­nale.

Barbălată a fost audiată, în acest moment, în calitate de martor.

Potrivit unor surse judiciare prezente la audieri, judecătoarei i s-au prezentat câteva poze în care apare împreună cu soţul său şi cu membrii familiei Hoa Le Duc şi i s-a cerut să explice situaţia şi contextul. Potrivit aceloraşi surse, suspiciunile procurorilor care au determinat audierea magistratului au plecat şi de la faptul că pozele cu judecătoarea au fost găsite la o altă persoană implicată în scandalul de evaziune din Portul Constanţa, Aurelian Pilcă.

„În dosarul libanezului Said Baaklini (trimis în judecată pentru o tentativă de returnare frauduloasă de TVA de 60 milioane de euro n.r.) s-au făcut percheziţii la firma de shipping Container Clearance care este controlată de Aurelian Pilcă, apropiatul lui Laurenţiu Mironescu, şi care vroia şefia Portului Constanţa. Pe unul din calculatoarele de la această firmă s-au găsit circa zece poze. Teoretic, nu prea aveau ce căuta acele poze acolo dacă nu există legătură şi între oameni”, au explicat sursele RL. Pilcă se află după gratii, fiind arestat de Curtea Supremă, la cererea DNA, în dosarul „Portul Constanţa”, pentru că i-ar fi dat şpagă lui Laurenţiu Mironescu.

Ce a declarat judecătoarea la audieri

Potrivit unor surse judiciare, judecătoarea le-a spus procurorilor că biletele pentru concedii au fost cumpărate de la agenţii de turism, şi că soţul ei, Dan Nimerceag, nu a avut legături de afaceri cu Hoa Le Duc. Barbălată le-a mai declarat procurorilor DNA că, în cadrul concediului, „Le Duc nu mi-a fost prezentat sub acest nume ci cu un prenume românesc”. Magistratul a mai susţinut că după excursia din Malta nu l-a mai văzut pe cetăţeanul asiatic şi soţia acestuia.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Horaţiu Dumbravă, a declarat pentru RL că atât timp cât o anchetă penală este în curs, orice procedură disciplinară este suspendată. „Dacă se finalizează ancheta penală cu neînceperea urmăririi penale faţă de doamna judecător, Inspecţia Judiciară urmează să analizeze dacă sunt elemente care să ateste alt tip de abatere”, ne-a declarat Horaţiu Dumbravă.

Cine este Hoa Le Duc

Hoa Le Duc este un controversat afacerist vietnamez considerat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) drept unul din liderii unei grupări transfrontaliere de criminalitate organizată specializată în spălarea de bani şi evaziune fiscală cu mărfurile importate din China şi comercializate  în Complexul Dragonul Roşu. Le Duc a şi fost arestat preventiv timp de un an de judecătorii  români la solicitarea procurorilor DIICOT. Potrivit procurorilor DIICOT, Hoa Le Duc coordona o reţea de oameni de afaceri vietnamezi şi chinezi care importau fraudulos mărfuri din China şi Vietnam, fără plata taxelor din port.

Cele mai citite

Tragedie în fața unei secții de votare din Argeș: Un bărbat de 87 de ani a decedat

Un incident tragic a avut loc duminică în comuna Cicănești, județul Argeș, unde un bărbat în vârstă de 87 de ani a murit în...

Cristian Popescu Piedone, amendat pentru reclamație nefondată la o secție de votare

Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 5 și candidat PSD Giurgiu la Senat, a primit o amendă de 2.000 de lei după ce...

Incident armat la secția de votare din Giroc și suspiciune de fraudă la vot în Făget

Polițiștii din Timiș au deschis un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor Un bărbat în vârstă de 60 de ani, fost cadru...
Ultima oră
Pe aceeași temă