26.1 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăSpecialTârg de Rusalii în Parcul Naţional din Bucureşti

Târg de Rusalii în Parcul Naţional din Bucureşti

Produse tradiţionale româneşti şi internaţionale, preparate din carne, berbecuţi la proţap, suveniruri lucrate manual de către cei mai iscusiţi meşteşugări populari şi dulciuri de toate felurile sunt numai câteva dintre surprizele cu care sunt aşteptaţi bucureştenii, în aceste zile, la Târgul Moşilor şi al Rusaliilor în Parcul Naţional din Bucureşti.

Participanţii la acest eveniment au posibilitatea să deguste şi să cumpere, atât produse tradiţionale româneşti, cât şi internaţionale prezentate de expozanţi, alături de decoraţiuni, cadouri şi suveniruri, obiecte din sticlă, lemn, cadouri diverse, obiecte lucrate manual, artizanat şi multe altele. În cadrul evenimentului sunt prezenţi producători autohtoni de cozonaci, turtă dulce, miere, produse de panificaţie, vinuri, brânzeturi, cârnaţi, pastramă etc.

Pe lângă gama diversificată de produse expuse, vor fi şi momente artistice deosebite, care vor întregi atmosferă sărbătorilor, alături de terasele amplasate în parc unde publicul poate consuma alimente şi băuturi comercializate de către participanţi la preţuri de producători.

Târgul se desfăşoară pe parcursul a şapte zile, în perioada 8 – 14 iunie şi este organizat de Primăria Sectorului 2 şi Agenţia Vision Improve cu ocazia Rusaliilor. 

În România, prin decizia Parlamentului în 2008, oficial, sunt două zile libere de Rusalii: duminica Rusaliilor şi luni – a doua zi de Rusalii.

Ortodocşii serbează duminică Rusaliile, adică Pogorârea Duhului Sfânt sau Cincizecimea, unul dintre marile praznice împărăteşti ale Mântuitorului, în care a fost alcătuită prima comunitate creştină, nucleul Bisericii de mai târziu. Sărbătoarea cade întotdeauna la zece zile după Înălţare sau la 50 de zile după Paşti.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Directorul FBI ar putea merge în Rusia în octombrie. Vizite planificate la Moscova și Sankt Petersburg

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să viziteze Rusia în luna octombrie, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt Petersburg, potrivit unor...

Directorul FBI ar putea merge în Rusia în octombrie. Vizite planificate la Moscova și Sankt Petersburg

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să viziteze Rusia în luna octombrie, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt Petersburg, potrivit unor...

Oana Ţoiu: Visa Waiver rămâne o prioritate

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, afirmă că includerea efectivă a României în programul Visa Waiver rămâne o prioritate în relaţia cu Statele Unite,...
Ultima oră
Pe aceeași temă