22 C
București
miercuri, 1 iulie 2026
AcasăSpecialAutostrada Arad-Timişoara, gata în acest an

Autostrada Arad-Timişoara, gata în acest an

Autostrada Arad-Timişoara va fi finalizată până la sfârşitul anului, promit autorităţile. Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, alături de secretarul de stat din minister, Eusebiu Pistru, şi de directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Daniela Drăghia, a efectuat o vizită pe şantierul autostrăzii Arad-Timişoara, dar şi pe DN 79, Arad-Oradea. Ministrul a verificat din nou cum îşi fac constructorii datoria şi le-a explicat că dacă nu vor respecta termenele şi clauzele contractuale, vor fi penalizaţi.

Optimism oficial

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, este optimistă în urma vizitei pe şantierul autostrăzii Arad-Timişoara. „Am parcurs autostrada şi, din punctul meu de vedere, în acest moment, se dovedeşte încă o dată că trebuie să vii să dai mesaje dure pentru ca lucrurile să se întâmple. Există şi partea pozitivă, aceea a mobilizării care se întâmplă pe acest tronson, între Timişoara şi Arad, o mobilizare care va conduce la finalizarea secţiunii de autostradă până la finele acestui an. Este o secţiune pe care a trebuit să aplicăm şi penalităţi, prin Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi. Este vorba de opt milioane de euro care au fost aplicate consultantului, care este şi proiectant. Recuperează bine întârzierile pe care le-au avut, deci, putem concluziona că la sfârşitul acestui an poate fi dată în exploatare autostrada de la Timişoara la Arad. Sper ca mobilizarea să continue, echipele noastre de control vor fi prezente în permanenţă. Vrem ca ritmul să fie menţinut şi chiar crescut, astfel încât obiectivul nostru să fie atins. La sfârşitul anului va exista autostrada pe care se va circula între cele două judeţe”, a declarat Anca Boagiu, ministrul Transporturilor. Anca Boagiu a arătat că autostrada a fost filmată din avion şi filmul a fost postat pe Youtube, pentru a-l vedea şi constructorii, care nu au mai avut ce face şi s-au mobilizat.

Dacă autostrada Arad-Timişoara va fi finalizată până la sfârşitul anului, centura Aradului în regim de autostradă va fi terminată doar pe şase kilometri. Restul centurii urmează a fi deschisă traficului până în vara lui 2012. Şi DN 79, Arad-Oradea, va fi reabilitat tot până în vara lui 2012, iar tronsonul de autostradă Nădlac-Arad va intra şi el, în curând, în construcţie.

Cele mai citite

Creștere puternică în zootehnie și lactate: sacrificări în urcare, importuri de lapte în expansiune

Untul a înregistrat cel mai mare avans procentual, urmat de brânzeturi, iaurturi și lapte de consumRomânia a înregistrat în 2025 o intensificare semnificativă a...

Capitala introduce reguli unice pentru mașinile ridicate: până la 1.000 de lei pentru recuperarea unui autoturism

Recuperarea vehiculului va fi posibilă doar pentru proprietar, deținător sau o persoană care poate demonstra dreptul legal de utilizarePrimăria Capitalei a aprobat un nou...

SUA schimbă regulile pentru împrumuturile studențești: Accesul la creditele federale, legat de câștigurile absolvenților

Departamentul Educației din Statele Unite a anunțat finalizarea unui nou set de reguli care condiționează accesul instituțiilor de învățământ superior la programul federal de...
Ultima oră
Pe aceeași temă