34.3 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialNoul Cod al Muncii a făcut prima "victimă"

Noul Cod al Muncii a făcut prima „victimă”

Noul Cod al Muncii, intrat în vigoare de la 1 mai 2011, a făcut prima victimă în Timişoara. Patronul unui restaurant din Piaţa Operei s-a ales cu dosar penal, după ce inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Timiş, porniţi în controale, au descoperit că acesta avea şase angajaţi cărora nu le încheiase contracte individuale de muncă.

„În aceste zile, facem verificări pentru a constata pe teren cum respectă firmele profilate pe servicii prevederile noului Cod al Muncii. La restaurantul din Piaţa Operei, inspectorii noştri au descoperit şase angajaţi cărora nu le fuseseră încheiate forme legale de muncă. În condiţiile în care noua legislaţie stipulează că patronii care folosesc munca a peste cinci angajaţi fără contract de muncă sunt pasibili de închisoare de la 1 la 2 ani sau de amendă penală, proprietarului localului i s-a întocmit dosar penal şi a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara”, a precizat directorul executiv al ITM Timiş, Cornelia Corescu.

Amendă şi pentru angajaţi

De sancţiune nu au scăpat nici cei şase angajaţi. Conform prevederilor noului cod, aceştia vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 500 şi 1.000 de lei. De la 1 mai, în judeţul Timiş au fost înregistrate 5.000 de contracte de muncă noi. Patronii firmelor încearcă, astfel, să intre în legalitate cât mai rapid.

 

Cele mai citite

Fermierii au redus suprafețele cultivate în primăvară la cel mai mic nivel din ultimii șase ani

Suprafața cultivată de fermierii români în campania de primăvară din acest an a coborât la cel mai redus nivel din 2020 până în prezent.Datele...

Cutremur la CFR Cluj! Varga a luat prima decizie după umilință, dar a primit un refuz

Ioan Varga a decis să schimbe direcția la CFR Cluj după înfrângerea drastică suferită în fața lui Tromso.Înfrângerea categorică suferită de CFR Cluj în...

Cum influențează istoricul de credit aprobarea unui nou împrumut?

Te gândești să aplici pentru un nou credit – poate pentru o locuință, pentru renovări sau pentru a acoperi o cheltuială urgentă. Înainte să...
Ultima oră
Pe aceeași temă