12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCurtea Constituțională a suspendat cauza privind căsătoriile între persoane de același sex,...

Curtea Constituțională a suspendat cauza privind căsătoriile între persoane de același sex, până la primirea soluției pronunțate de instanța de la Luxemburg

Cauza privind excepția de neconstituționalitate în cazul căsătoriilor persoanlor de același sex va fi suspendată până la primirea soluției pronunțate de instanța de la Luxemburg, a anunțat, joi, Curtea Constituțională a României (CCR).

„Cauza rămâne suspendată până la primirea soluției pronunțate de instanța de la Luxemburg, sens în care Curtea stabilește termene intermediare de control, așa cum sunt cele acordate pentru datele de 30 martie, 27 iunie și 23 noiembrie 2017", precizează CCR.

CCR subliniază că aceste termene intermediare nu au semnificația unor amânări succesive a soluționării excepției de neconstituționalitate.

În 27 iunie, CCR preciza că va amâna pentru 23 noiembrie discutarea sesizării referitoare la nerecunoașterea căsătoriilor dintre persoane de același sex.  În iulie 2016, Asociația ACCEPT și Coaliția antidiscriminare au prezentat cazul soților Relu Adrian Coman și Robert Clabourn Hamilton, cetățean american, care au dat în judecată statul român în urma refuzului de recunoaștere a căsătoriei lor, oficiată în 2010 la Bruxelles.

Iustina Ionescu, avocatul cuplului care dorește recunoașterea în România a căsătoriei între persoanele de același sex, a anunțat în octombrie 2016 că a solicitat CCR să adreseze două întrebări Curții de Justiție a Uniunii Europene de la Luxemburg pentru clarificarea termenului de „soți".

Pe de altă parte, Coaliția pentru Familie a depus la Senat o propunere legislativă de revizuire a Constituției, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, inițiativa fiind semnată de trei milioane de cetățeni.

În luna iulie 2016, CCR a constatat că această propunere legislativă cetățenească de revizuire a Constituției îndeplinește condițiile privind exercitarea inițiativei. Curtea Constituțională indica, în motivarea deciziei, că prin înlocuirea sintagmei „între soți" cu sintagma „între un bărbat și o femeie" se realizează doar o precizare în privința exercitării dreptului fundamental la căsătorie.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă