17.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Ceremonie în memoria fostului cancelar german Helmut Kohl. Liderii europeni i-au...

VIDEO. Ceremonie în memoria fostului cancelar german Helmut Kohl. Liderii europeni i-au adus un ultim omagiu “părintelui reunificării Germaniei”

Uniunea Europeană (UE) i-a adus adus un omagiu inedit sâmbătă fostului cancelar german Helmut Kohl, decedat pe 16 iunie la vârsta de 87 de ani, fiind organizată o ceremonie la sediul Parlamentului European din Strasbourg, înainte de funeraliile fostului om de stat în Germania, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Ceremonia de la sediul Parlamentului European din Strasbourg, simbolul Europei unite, a durat două ore, de la 11,00 la 13,00. Trupul neînsuflețit al fostului cancelar german a fost apoi transportat la Speyer, în Germania, unde a fost înmormântat. Văduva lui Kohl a refuzat organizarea de funeralii naționale.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Helmut Kohl acoperit cu drapelul european și purtat de către opt militari germani a fost instalat pe un catafalc ridicat în hemiciclu pentru această ceremonie, fără precedent în Uniunea Europeană.

 

Trei coroane de flori au fost așezate în fața catafalcului: una în culorile drapelului Republicii Federale Germania, alta în numele Uniunii Europene și cea de-a treia în numele soției sale, cu inscripția 'In Liebe, deine Maike'.

''Helmut Kohl era un adevărat european și un prieten. Europa îi datorează mult'', a subliniat, înainte de ceremonie, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. 

Helmut Kohl, părintele unificării germane, arhitect al extinderii UE și promotor al prieteniei franco-germane, a decedat pe 16 iunie, la vârsta de 87 de ani. El a fost cancelar timp de șaisprezece ani, din 1982 până în 1998, și ''moștenirea sa pentru Europa este enormă'', a mai spus Juncker, precizând că va lua cuvântul în cadrul ceremoniei ''ca prieten, nu ca lider''.

Președintele francez, Emmanuel Macron, a spus sâmbătă, la ceremonia organizată la Strasbourg în memoria fostului cancelar german Helmut Kohl, decedat în iunie, că dorește, împreună cu actualul cancelar Angela Merkel, să dea continuitate moștenirii politice europene lăsate de Kohl, informează agenția EFE.

'Într-o zi, istoria va trebui să ne judece și pe noi. Dar va ține cont în mod sever de concesiile pe care le facem, de calculele pe termen scurt, de egoismele naționale' și va reține 'sinceritatea angajamentului față de pacea și prietenia între popoare', a spus șeful statului francez în discursul său din timpul ceremoniei desfășurate la Parlamentul European.

El a ținut să mai menționeze în discurs că fostul cancelar Helmut Kohl 'prefera punți în locul frontierelor și zidurilor' și a legat statura politică a acestuia de cea a fostului președinte francez Francois Mitterand, un alt mare artizan al construcției europene.

'Celor care pretind că tratatele europene sunt o simplă construcție tehnocrată, vreau să spun, în fața lui Helmut Kohl, că acest lucru se întâmplă pentru că (…) ați lăsat să se stingă flacăra pe care au fost redactate', a mai afirmat liderul de la Elysee în discursul său.

Premierul rus, Dmitri Medvedev, a subliniat în discursul său susținut la ceremonia omagială de la Strasbourg dedicată fostului cancelar german Helmut Kohl că acesta din urmă 'a înțeles că Europa are un loc și pentru Rusia', evidențiind totodată și rolul jucat de Kohl în consolidarea păcii în Europa după al Doilea Război Mondial, precum și în căderea Zidului Berlinului, transmite agenția EFE.

'Nu putem pune punct final acestui drum pe care el l-a început, trebuie să continuăm pe această cale. Probabil că acum Zidul Berlinului se vinde ca suveniruri, dar el este un simbol foarte prezent în lume', a mai spus premierul rus. Moștenirea lui Kohl cade pe umerii urmașilor muncii sale, pe cei ai tuturor liderilor europeni'', a insistat Medvedev.

 

 

Cele mai citite

Ministerul Finanțelor publică ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiții majore în industriile cu tradiţie în România

Ministerul Finanțelor anunță că de la 29.07.2024 se dă startul primei sesiuni de înscriere a proiectelor în cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin...

EXCLUSIV. Companiile de stat, chestiune de siguranță națională, doar în declarațiile puterii. Ministerul Economiei, fără apărare la falimentul Lido S.A.

Statul rămâne lipsit de reacție în cazul falimentului Lido S.A., companie la care este acționar majoritar, în condițiile în care afacerea pare gândită pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă