Naţionala de handbal feminin a României va evolua în grupa a 2-a preliminară, cu reprezentativele Serbiei, Portugaliei şi o echipă din turul I, conform tragerii la sorţi de miercuri, de la Leek, primele două clasate urmând a se califica la turneul final al CE din 2012 (Olanda), potrivit Mediafax.
Turneul final al CE din 2012 va avea loc în Olanda, între 4 şi 16 decembrie, cu participare a 16 echipe naţionale. În preliminarii vor participa 30 de echipe naţionale, din care 14 se vor alătura reprezentativelor deja calificate la turneul final, adică Olanda, în calitate de naţiune organizatoare, respectiv Norvegia, deţinătoarea titlului european.
Faza I a calificărilor va avea loc sub forma unui turneu, între 3-5 iunie, la care vor participa echipele Finlandei, Marii Britanii, Greciei şi Israelului. Primele două clasate se vor califica în faza a II-a a preliminariilor, care se va derula sub forma a şapte grupe, cu meciuri tur-retur, între echipele repartizate în fiecare grupă. În grupa României va juca echipa clasată pe locul I al primei faze a calificărilor.
Datele la care se vor disputa meciurile din grupe, în faza a II-a, sunt următoarele: 19-20 şi 22-23 octombrie 2011, 21-22 şi 24-25 martie 2012, 30-31 mai şi 2-3 iunie.
La turneul final se califică primele două clasate din fiecare din cele şapte grupe. De asemenea, cele trei reprezentative care vor urca pe podium la turneul final al CE din 2012 vor obţine automat calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din 2013 (Serbia).
La ultima ediţie a Campionatului European, în 2010, naţionala României a câştigat medaliile de bronz.