13.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialUşa metalică şi sistemele de siguranţă ale locuinţei

Uşa metalică şi sistemele de siguranţă ale locuinţei

Zilnic auzim de infracţiuni care ne fac să ne gândim la securitatea noastră şi a propriei case. Cele mai noi modele de uşi metalice şi sistemele de securitate ne dau însă posibilitatea de a avea locuinţa în mai mare siguranţă.

Uşile metalice sunt alcătuite din două foi de tablă montate pe structură de lemn sau de oţel. Partea din interior este compusă din plăci de PAL plin, perforat sau triplustratificat. Acestea sunt susţinute suplimentar cu bare de oţel. Uşile metalice sunt prevăzute la interior cu un strat termo şi fonoizolant din vată minerală sau spumă poliuretanică de înaltă densitate.

O uşă de calitate trebuie să aibă o tablă groasă de cel puţin 1,5 mm, astfel încât să nu poată fi decupată cu flacăra. Pentru a vă asigura că sunteţi posesorul unei uşi rezistente, cereţi vânzătorului aviz de specialitate din partea Poliţiei. Acesta este un act pe care nu-l au toate uşile şi care se obţine în urma testării antiefracţie a uşii respective. De asemenea, calitatea unei uşi este asigurată şi de elementele componente ale acesteia: cilindri, şilduri şi broaşte. De cele mai multe ori, producătorii le vor încadra în anumite clase de siguranţă, în funcţie de calitatea lor. Cilindrul este cel mai important element de pe uşa metalică. Acesta acţionează tot sistemul de închidere. Cei mai recomandaţi cilindri sunt cei realizaţi din materiale superioare cu ştifturi din oţel.

Tocul uşii trebuie să fie confecţionat dintr-un material rezistent la deformare. E bine ca la montaj, golul dintre toc şi zidărie să fie umplut cu ciment, nu cu spumă poliuretanică. De asemenea, este bine ca între balamale să existe bolţuri de siguranţă.

Ce tip de uşă alegem?

Procurarea unei uşi metalice nu elimină posibilitatea unui furt, orice uşă de acest tip putând fi spartă. Diferenţa constă în timpul acordat pentru această operaţie. Cu cât calitatea uşii este mai mare, cu atât timpul de spargere este mai lung şi posibilitatea ca hoţul să fie prins asupra faptei creşte. Din datele Poliţiei reiese că 90% din spargeri sunt date asupra cilindrilor (butucilor) şi a sistemelor se securitate existente pe uşă, nu asupra uşii în sine. Doar 10% din spargeri sunt date prin acţionare cu ranga asupra tocului uşii. Specialiştii spun că achiziţionarea unei uşi metalice fără butuc este o bună alegere. Dacă butucul există deja pe uşă, atunci puteţi să montaţi un şild de protecţie din oţel de 5 mm. Poliţia recomandă încuietorile performante cu cheie tip seif, cărora li se poate schimba codul. De asemenea, sunt recomandate şi sistemele cu doi cilindri într-un butuc. Chiar dacă achiziţionaţi o uşă din motive care privesc izolarea termică şi fonică, fiţi atenţi şi la sistemele de securitate montate pe ea. Producătorii şi comercianţii montează, de obicei, sis¬teme de securitate, dar pentru a obţine preţuri scăzute, ele sunt de slabă calitate. Nu ezitaţi să întrebaţi comercianţii despre aceste sisteme şi, eventual, să alegeţi un model mai scump.

Cele mai citite

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...
Ultima oră
Pe aceeași temă