11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăAlegeri 2016Jobul săptămânii: Designer vestimentar

Jobul săptămânii: Designer vestimentar

Imaginaţie, precizie, gândire independentă şi capacitatea de a lucra în echipă sunt necesare unei persoane care doreşte să devină designer vestimentar. Pe lângă acestea, talentul trebuie însoţit şi de cunoştinţe de specialitate, dobândite în cadrul unei şcoli de specialitate.

Designerul vestimentar este deseori confundat cu croitorul, deşi diferă de el prin multe elemente. „Designerul este persoana care trebuie să aibă puterea să transpună o viziune într-o schiţă, într-un tipar sau într-o piesă vestimentară, să poată stabili o interacţiune între material, corp şi societate”, mărturiseşte Alexandra Calafeteanu, designer vestimentar.

Astfel, designerul nu este un simplu executant care lucrează pe tipar, ci se foloseşte de multe abilităţi care îl fac să vină mereu cu ceva nou. Carmen Siminie, designer vestimentar, consideră că imaginaţia, creativitatea, precizia, gândirea independentă, decizia promptă şi iniţiativa individuală sunt calităţi indispensabile pentru o persoană care nu se mulţumeşte doar cu statutul de croitor. În plus, Alexandra Calafeteanu spune că unui designer îi mai sunt necesare şi abilităţile de comunicare şi capacitatea de a lucra în echipă.

Talent şi cunoaştere

Deşi, pentru a fi creator de modă trebuie mult talent, acesta poate fi cizelat într-un cadru formal. „Ca să înţelegi principiile artistice ale designului, respectiv grafica aplicată, cunoaşterea procesului tehnologic în industria de îmbrăcăminte, dezvoltarea ideilor creatoare, trebuie studiată arta şi designul vestimentar în şcoli specializate”, recomandă Siminie. Mai mult, moda nu se bazează doar pe inspiraţie şi talent, ci şi pe cunoaştere. „În spatele unei piese vestimentare, a unui costum, stau cunoştinţe despre istoria costumului, a artei, estetică, stiluri, tendinţe, despre tot ce este vechi şi nou în modă. Dacă alte profesii pot fi deprinse şi din studiu autodidact, în situaţia designului vestimentar, chiar şi în cazul pasiunii şi al imboldului manifestate, fără îndrumarea venită de la un maestru, studiu şi multă muncă, rezultatul nu poate fi decât unul «penibil»”, precizează Alexandra Calafeteanu.

„Costuri colosale”

Activitatea unui designer este destul de complexă şi solicită abilităţi atât de artist, cât şi de manager. „Un designer se implică în analiza tendinţelor în modă, creează schiţe după idei, elaborează tipare de bază şi mostre de îmbrăcăminte, adaptează modele în funcţie de materialul folosit, apreciază costuri şi proprietăţi ale materialelor textile”, susţine Carmen Siminie.

De asemenea, Alexandra Calafeteanu subliniază că frumuseţea meseriei de designer vestimentar constă în faptul că moda este o ramură a artei care lucrează cu omul şi pentru om. „Ca artist eşti liber să creezi, să reinventezi, să transformi vechiul în nou, să te joci cu culorile, cu volumele, să dai viaţă unor idei, să creezi un «dialog» prin vestimentaţie”, adaugă Calafeteanu. Pe de altă parte, activitatea de designer implică şi minusuri. „Pentru a te face cunoscut sunt costuri colosale care puţini şi le permit, iar conceptul de «nou» este greu acceptat”, specifică Siminie.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă