Acuzat că nu eliberează, de luni bune, certificatul de urbanism pentru 14 kilometri din Autostrada Constanţa-Cernavodă, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a semnat ieri zece astfel de certificate, pentru tot atâtea variante ale Autostrăzii Cernavodă-Medgidia.
„Ca să nu mai fie discuţii, am adus 10 certificate de urbanism cu toate variantele posibile şi dacă e nevoie mai dau, ca să nu se zică de certificat. Nu certificatul e problema, exproprierea e problema. Abia ieri (n.r. – acum două zile) s-a expropriat o porţiune din această autostradă de la proprietari. Găsim împreună proprietari care taie via, taie pomii, neştiind că pe acolo o să vină autostrada pentru că nu i-a contactat, din păcate, nimeni până acum”, a precizat şeful CJC, după ce a invitat mass-media chiar în locul unde lucrările sunt blocate.
La vară nu va fi gata
Constantinescu este sigur că la vară nu se va putea circula pe tronsonul Cernavodă-Medgidia. Nici reprezentantul firmei constructoare, Colas, nu a putut preciza o dată. Cert este însă că abia după ce va fi realizată exproprierea terenurilor va putea începe descărcarea de sarcină arheologică, iar după ce se va încheia şi aceasta abia atunci firma Colas poate începe lucrările efective de construire a Autostrăzii Cernavodă-Medgidia. „Nu avem exproprierea, nu putem intra pe terenuri ilegal. Aşteptăm punerea la dispoziţie a terenurilor pentru a continua, totul depinde când ne este pus la dispoziţie terenul. Am explicat situaţia ministerului şi aşteptăm punerea la dispoziţie a terenurilor”, a precizat Claude Duperon, reprezentantul firmei Colas. Reamintim că, neoficial, angajaţii Colas spun că lucrările vor dura cel puţin un an şi jumătate, deci finalizarea ar putea avea loc în 2014.
Colas ameninţă cu plecarea
Claude Duperon a mai afirmat că societatea Colas nu este vinovată de întârzierea lucrărilor. „Vom părăsi şantierul şi vom urma procedurile administrative şi judiciare de reziliere a contractului în cazul în care va fi reziliată înţelegerea. Noi nu ne considerăm însă a fi vinovaţi, pur şi simplu nu putem intra ilegal pe terenurile care nu ne aparţin”, a mai spus reprezentantul firmei Colas.
Proprietarii nu ştiu nimic de exproprieri
Unul din proprietarii terenurilor pe unde va trece autostrada susţine că nu a primit nici o înştiinţare oficială din partea autorităţilor privind exproprierea unei părţi din podgoria sa. „Nu am fost anunţaţi până în prezent. După cum vedeţi. am început lucrările de întreţinere a viei, care este o vie nouă intrată pe rod anul acesta, dar trebuie să renunţ la ea pe suprafaţa expropriată”, a afirmat Panait Trantu, unul dintre proprietarii terenurilor pe unde va trece autostrada.
Tronsonul Medgidia-Constanţa, în grafic
Nicuşor Constantinescu a mai anunţat că la celălalt sector de autostradă, Medgidia-Constanţa, nu sunt probleme şi lucrurile se desfăşoară normal. „De la Medgidia la Constanţa nu sunt probleme, nici cu exproprierile, nici cu descărcările de sarcină arheologică, lucrurile merg normal, probleme sunt pe această variantă”, a menţionat preşedintele CJC.