Destabilizarea regimului baathist din Siria, aflat la putere 47 de ani, după reprimarea violentă a protestelor din mai multe oraşe, poate schimba în mod dramatic raporturile de putere din Orientul Mijlociu.
Numărul celor ucişi de forţele de securitate a fost estimat între „câteva zeci” şi „peste o sută” în localitatea Daraa din sud, alimentând furia sirienilor care au incendiat deja un sediu al partidului de guvernământ şi au doborât o statuie a fostului preşedinte Hafez al-Assad, tatăl actualului şef al statului, Bashar.
Sâmbătă, în oraşul-port Latakia – locul de origine al clanului Assad – au avut loc confruntări între militari şi insurgenţi soldate cu 12 morţi. Situaţia devenise ieri suficient de gravă pentru ca un consilier al preşedintelui să anunţe că „a fost luată decizia de abrogare‘‘ a legii privind instituirea stării de urgenţă, în vigoare din 1963, de la venirea la putere a partidului Baath. Abrogarea legii, care, la fel ca în Egipt, a fost folosită pentru reprimarea oricărei forme de opoziţie politică, ar trebui să aibă drept efect eliberarea a mii de deţinuţi şi Bashar Al-Assad speră ca această decizie să domolească elanul revoluţionar al străzii. Cu toate acestea s-ar putea să fie o simplă tragere de timp, pentru că sursa citată nu a putut să ofere detalii cu privire la momentul în care abrogarea „va intra în vigoare”. Între timp, guvernul a adus întăriri la Latakia pentru a „proteja populaţia‘‘ multiconfesională a oraşului de „extremiştii musulmani‘‘ pe care i-a acuzat că se află în spatele confruntărilor. Latakia este, între altele, portul în care Iranul ar putea construi o bază navală şi regimul de la Damasc nu îşi poate permite să îl piardă.
Siria, braţul Iranului în Orient
Dacă protestele din Bahrain şi poziţia vulnerabilă în care se află Egiptul au întărit influenţa Iranului în regiune, o eventuală prăbuşire a regimului lui Assad, ar avea efect contrar. Siria este principalul „instrument‘‘ al Iranului în Orientul Mijlociu. Iranul şi Siria sunt principalii susţinători financiari şi furnizori de armament ai grupării Hezbollah, care a reuşit să preia din nou controlul asupra Libanului, sporind astfel ameninţarea la adresa Israelului.
Tot prin intermediul Siriei, Iranul oferă sprijin Hamas în Gaza. Recentele tiruri de rachete ale Hamas în sudul Israelului sunt de fabricaţie iraniană. O răsturnare a regimului baathist şi preluarea puterii de către majoritatea sunnită ar putea echivala cu tăierea cordonului ombilical dintre Teheran şi Damasc. Pentru americani, pentru care Siria a fost, din 2003, principala poartă de intrare a „insurgenţilor‘‘ din Irak, răsturnarea lui Assad pare să fie o evoluţie binevenită. Dar ar putea să fie şi un dezastru.
click pe imagine pentru a mări
Dictatură seculară sau Fraţii Musulmani
Siria este una dintre cele mai dure dictaturi din lumea arabă. Nu Saddam Hussein este autorul celui mai sângeros masacru împotriva propriului popor, ci fratele său întru socialism arab, Hafez al Asad, care în 1982 a înecat în sânge o revoltă şi a făcut una cu pământul oraşul Hama. Problema este că revolta era condusă de… Fraţii Musulmani, care doreau îndepărtarea baath-iştilor şi instaurarea unui regim islamist. Clanul Assad provine din rândurile minorităţii alauite, o sectă care se consideră şiită, dar care nu este recunoscută nici măcar ca musulmană de cei din filiera Frăţiei Musulmane. Cu un Egipt în care revenirea Frăţiei este oricând posibilă şi o Sirie în care Fraţii ar putea să se răzbune în sfârşit, situaţia din Orient ar putea exploda într-un nou război israelo-arab.
Socialismul arab
Născut în anii ‘50, din îmbinarea naţionalismului arab, a pan-arabismului şi marxismului, Partidul Baath (Renaşterea) a reuşit să cucerească puterea prin două facţiuni devenite rivale în Siria şi Irak. Din 1963, de când a cucerit puterea la Damasc şi ulterior la Bagdad, baathiştii s-au dovedit deosebit de brutali în reprimarea oricărei opoziţii. Comparaţi nu de puţine ori cu naziştii, baathiştii au întreţinut relaţii strânse cu Uniunea Sovietică şi cu dictaturile comuniste. Nicolae Ceauşescu a fost un prieten apropiat atât al lui Assad cât şi al lui Saddam.
Masacrul de la Hama
După şase ani de confruntări sângeroase între islamiştii Frăţiei Musulmane şi armata regimului de la Damasc, în dimineaţa de 3 februarie 1982 o unitate militară a fost anihilată după ce a fost prinsă într-o ambuscadă în oraşul Hama. Până în zori, 70 de baath-işti erau ucişi şi Hama declarat „oraş liber”. Hafez al-Assad trimite trupele speciale, dar şi unităţile paramilitare ale partidului, în total 12.000 de oameni. Timp de trei săptămâni Hama este atacată cu aviaţia, focuri de artilerie şi tancuri. Militanţi şi civili sunt ucişi la grămadă, iar casele din centrul vechi sunt demolate. În funcţie de surse, numărul total al victimelor este estimat între 7.000 şi 40.000. Cifra cea mai acceptată este de 10.000 de morţi, fără a număra sutele de oameni dispăruţi în închisorile lui Assad.
