27.9 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialTurnul Eiffel, evacuat din cauza unui "colet suspect"

Turnul Eiffel, evacuat din cauza unui „colet suspect”

Turnul Eiffel era în curs de evacuare miercuri, în jurul orei 18.00 (19.00, ora României), din cauza prezenţei unui „colet suspect”, a anunţat conducerea edificiului parizian, citată de Mediafax.

 

Acest pachet se află la baza Turnului Eiffel, potrivit sursei citate.

Aproximativ 4.000 de persoane urmau să fie evacuate, a precizat o sursă din poliţie. A fost primit un apel telefonic anonim, a adăugat sursa.

Aceasta este a patra oară în câteva luni când Turnul Eiffel este evacuat din cauza unei alerte cu bombă. Cele trei alerte precedente s-au dovedit a fi false.

Brigada criminalistică a poliţiei judiciare pariziene a fost însărcinată cu ancheta privind prezenţa coletului sesizat miercuri.

Turnul Eiffel, un loc emblematic şi unul dintre cele mai vizitate din Paris, care figurează pe o listă cu potenţiale ţinte ale atentatelor teroriste în Europa, potrivit serviciilor de informaţii occidentale, a fost vizitat de 6,6 milioane de persoane în 2009, când s-au împlinit 120 de ani de la construcţia sa.

Cele mai citite

Sindicatele cer Parlamentului să respingă noua Lege a salarizării: „Perpetuează și chiar amplifică discrepanțele”

Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național cer partidelor parlamentare să respingă actualul proiect al Legii salarizării unitare.Sindicaliștii susțin că documentul menține inechități...

Debitul Dunării continuă să scadă. Administrația Națională „Apele Române” monitorizează permanent evoluția situației hidrologice

Valorile actuale sunt comparabile cu cele înregistrate în anul 2005, iar cel mai redus debit consemnat la intrarea Dunării în țară rămâne cel din...

De ce terapia cu lumină roșie este tot mai prezentă în rutinele moderne de recuperare

În ultimii ani, modul în care privim recuperarea s-a schimbat considerabil. Dacă în trecut era asociată în principal cu perioada de repaus de după...
Ultima oră
Pe aceeași temă