Tito a sabotat cât a putut Festivalul Internaţional al Tineretului organizat în 1953 la Bucureşti.
Festivalul Internaţional al Tineretului, cum s-a intitulat oficial, desfăşurat în mai 1953 la Bucureşti, trebuia să fie un semnal pentru lumea occidentală că în România tinerii au condiţii optime de dezvoltare, dar să etaleze şi ospitalitatea poporului român, dorinţa regimului de colaborare cu statele civilizate.
Încă nu se ajunsese la Declaraţia din aprilie 1964, de „independenţă” faţă de Moscova, însă unele semne arătau că „toate drumurile duc spre Roma”, metaforic vorbind.
Şi, pentru ca festivalul proiectat să devină un mare succes, ţara sărăcită trebuia să aprovizioneze cu produse agro-alimentare Bucureştiul, produse pentru circa 30.000 de tineri care, timp de o săptămână, vor dansa şi vor cânta , „înfrăţiţi” pe scenele din Capitală. Aşa a început o adevărată nebunie naţională de stocare în Bucureşti a unor mari cantităţi de alimente, băuturi, dulciuri etc. adunate din toate depozitele din ţară, din toate magazinele. Comuniştii au făcut „tabula rasa” în restul unităţilor de desfacere, astfel că, în foarte scurt timp, cu pile, fără pile, nu mai găseai nimic, niciunde. Era o adevărată şi premeditată înfometare a întregii ţări.
Manifestele lui Tito
Eram student pe timpul festivalului, concentrat la Otopeni, în cadrul convocărilor pe care studenţii la zi le făceau, periodic, prin catedra militară înfiinţată în fiecare facultate. Şi cum într-o dimineaţă de duminică am primit „bilet de voie în oraş”, ne-am deplasat mai mulţi colegi spre centrul Capitalei şi, culmea, primul oaspete străin venit la festival şi întâlnit de noi pe o stradă din preajma Gării de Nord a fost un tânăr englez.
Era foarte voinic, dar ne-a apărut ca o „arătare”: numai în chiloţi şi maieu, în picioare avea nişte tenişi rupţi, iar din nas îi cursese sânge. Un coleg care ştia bine engleza a aflat că, seara, îl pescuise o fetişcană creolă şi îl trăsese după ea până în cartierul unde locuia. N-a ajuns bine acolo, că „dulcineea” a dispărut, iar pe el a tăbărât un grup de tineri care l-au dezbrăcat rapid de costum, l-au descălţat de pantofi, dându-i, în derâdere, tenişii rupţi ce-i avea în picioare. Apoi i-au luat un aparat de fotografiat şi, în final, l-au bătut şi l-au alungat… Aşa l-am întâlnit noi pe stradă…
A doua amintire de la festival este cea de alarmare adevărată a noastră, a studenţilor aflaţi încazarmaţi la Otopeni, adică o chemare agitată, cu sirena, la tunuri, unde trebuia să ajungem în câteva minute. Numai că, spre deosebire de zilele de instrucţie, de data aceasta nu ni s-a mai aprins electrica. Aşa încât nu ne-am găsit echipamentul şi, cum minutele treceau „grăbite”, am ieşit toţi, la tunuri, în chiloţi şi maieu. În noapte nu se vedeau decât „fantome” albe, care se mişcau printre tunurile de artilerie antiaeriană.
Ce se întâmplase, de fapt? Un avion străin a trecut peste Dunăre, a virat spre Bucureşti şi, pentru că a contat pe faptul că, în condiţiile în care erau atâţia tineri străini prezenţi în Capitală, nimeni nu va avea curajul să tragă în el, a lansat mii de afişe anti-Stalin şi anti -Dej. Toate aveau imprimate caricaturi foarte izbutite. (Prin 1966, un grafician din Pancevo, Kondali, căruia i-am fost oaspete o zi, mi-a mărturisit că el ar fi fost autorul acelor caricaturi… Nu aduce anul ce aduce ceasul!)
Apoi, noi, studenţii, elevi ai şcolii de ofiţeri de rezervă, am fost trimişi toată noaptea în „misiune”, prin parcuri, pe străzi, peste tot, să adunăm aceste afişe de propagandă antiromânească şi antisovietică. S-au strâns mii de astfel de „fluturaşi”, dar unii studenţi nu le-au predat pe toate, conform ordinului sever primit, ci le-au ascuns în cizme, rubaşcă, buzunare, astfel că, seara, în dormitor, ne delectam, pe şoptite, cu ele.
A doua alarmă adevărată ne-a fost dată când, de la marele aeroport militar din Ianca, a decolat un avion de vânătoare şi… dus a fost peste hotare. Era prima fugă în Occident a unui ofiţer de aviaţie plecat cu aparat cu tot… Astfel că celebrul festival a fost agrementat cu şicanele pe care Tito i le făcea lui Dej. Sârbii au profitat de orice ocazie să-l denigreze pe cel ce l-a făcut pe Tito spion al imperialismului american.
