16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialIncident la Brăila. O mașină a intrat într-un grup de nuntași, în...

Incident la Brăila. O mașină a intrat într-un grup de nuntași, în fața unei biserici. Șoferul este căutat de poliție

Două persoane au ajuns, duminică seara, la Spitalul din Brăila, după ce o mașină a intrat într-un grup de nuntași care se afla pe trotuar, în fața unei biserici. Șoferul a fugit de la locul accidentului, informează Mediafax.

Două persoane, o femeie de 29 de ani şi un bărbat de 35 de ani, au fost rănite. Martorii spun că maşina avea viteză şi, cel mai probabil, şoferul a pierdut controlul volanului.

„Din primele informaţii, o maşină de culoare roşie a intrat pe trotuar şi a lovit două persoane. S-a întâmplat pe Calea Călăraşilor, la Biserica Greacă. Victimele au avut leziuni în special la nivelul picioarelor. Au fost luate de două salvări şi transportate la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.

Medicii de la Spitalul din Brăila spun că este posibil ca ca victimele accidentului rutier să aibă nevoie de intervenţii chirurgicale.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Brăila, Anghel Tabarac, a precizat că şoferul a fugit de la locul accidentului, astfel că poliția îl caută prin oraș.

„Maşina a intrat pe trotuar într-un grup de nuntaşi. Se fac verificări în vederea localizării şoferului. Ştim cine este proprietarul maşinii şi încercăm să aflăm cine a condus maşina. Acţiunea este în desfăşurare. Şoferul a părăsit locul accidentului. Pe numele lui s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului”, a spus Anghel Tabarac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila.

Cele mai citite

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă