29.6 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăSportSorin Blejnar nu va fi urmărit penal în dosarul privind produse petroliere

Sorin Blejnar nu va fi urmărit penal în dosarul privind produse petroliere

Sorin Blejnar, preşedintele ANAF, nu va fi anchetat penal în dosarul autorizării unui antrepozit fiscal de depozitare a produselor petroliere. Aceasta este decizia procurorilor Parchetului Tribunalului Constanţa, anunţă Mediafax.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi alte persoane din cadrul Ministerului Finanţelor au fost anchetate de procurori, care s-au autosesizat, în 2009, în legătură cu modalitatea în care a fost autorizată în 2007 funcţionarea unui antrepozit fiscal de depozitare a produselor petroliere în Constanţa. În componenţa comisiei care a autorizat acest antrepozit se regăsea, din partea Gărzii Financiare, Sorin Blejnar, la acea dată comisar general adjunct.

„Prin rezoluţia procurorului din data de 1 martie 2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Ana Jarda, Sorin Blejnar, Mădălina Gheorghe, Nicuşor Drăgan, Monica Ion – membri ai Comisiei de Autorizare a Antrepozitelor Fiscale din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi faţă de Georgeta Bumbac – inspector în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, întrucât, în urma cercetărilor efectuate de organele de poliţie judiciară sub supravegherea procurorului, s-a stabilit că activitatea de autorizare a antrepozitului fiscal a fost realizată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, respectiv Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal”, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

De asemenea, procurorii au mai stabilit că reprezentanţii autorităţilor publice implicate în emiterea autorizaţiei şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în mod corespunzător.

În ultima perioadă, preşedintele ANAF a fost acuzat, în repetate rânduri, atât de oameni politici din opoziţie, cât şi de fostul şef al Vămii Ploieşti, Diana Severin, că el ar fi „regina” de pe tabla de şah a corupţiei din vămi, acuzaţii pe care le-a respins de fiecare dată, considerându-le „nefondate” şi „fără legătură cu realitatea”, potrivit Mediafax.

„Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la Oradea, unde a participat la Congresul UDMR, că dacă Parchetul sau DNA îi vor trimite o sesizare cu privire la urmărirea penală a şefului ANAF, Sorin Blejnar, acesta va fi demis.

Cele mai citite

A treia dronă neutralizată în trei zile. Radu Miruță: Siguranța României nu se apără cu sloganuri

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, anunță că o nouă dronă care a pătruns neautorizat în spațiul aerian românesc a fost doborâtă duminică dimineață...

Zelenski acuză Rusia că pregătește o nouă desfășurare de trupe nord-coreene: Vor să aducă încă 30.000 de soldați

Coreea de Nord a trimis deja, în 2024, aproximativ 14.000 de militari în regiunea rusă Kursk, în baza unui acord de apărare reciprocăPreședintele ucrainean...

Kremlinul susține că războiul din Ucraina s-ar putea încheia „în câteva ore”, dacă sunt acceptate condițiile Moscovei

Moscova și-ar fi prezentat încă din urmă cu doi ani condițiile pentru oprirea operațiunilor militare, iar acestea ar fi rămas neschimbate și „clare”Rusia afirmă...
Ultima oră
Pe aceeași temă