13.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialDe ce este Bahrainul mai important decât Libia

De ce este Bahrainul mai important decât Libia

Omenirea stă cu ochii ţintă asupra Libiei, o ţară cu un lider aproape nebun – care dă bine la televizor -, şi care este foarte aproape de Europa. Libia are mari probleme cu reţeaua de aprovizionare cu hrană, la un pas de colaps, iar forţele antiguvernamentale deţin controlul asupra anumitor regiuni.

Libia are probleme şi cu numărul mare de victime, ca urmare a represiunilor violente, încât Marea Britanie şi Franţa fac presiuni pentru un embargou al armelor şi ameninţă cu o anchetă pentru crime de război.

În plus, producţia zilnică petrol, ajunsă la 1,6 milioane de barili pe zi a dispărut de pe piaţă, iar asta afectează preţul barilului la nivel mondial (cotat joi la 112, 65 de dolari), precum şi state europene dezvoltate, ca Italia sau Elveţia, foarte sensibile la ţiţeiul libian. Tensiunile din ultima perioadă au obligat Arabia Saudită să-mi măreasca producţia de petrol cu 10% pentru a suplini necesarul global.

Însă revoltele populaţiei şiite din Bahrain împotriva regalităţii sunite, condusă de regele Hamad Ben Issa Al-Khalifa, ar putea avea o importanţă mai mare în economia mondială.

Bahrainul este un stat non OPEC, cu populaţie majoritară şiită, extrem de nemulţumită de conducere încă dinaintea revoltelor din Tunisia.

Bahrainul este şi mărul discordiei dintre Iran şi Arabia Saudită. Aici este problema. Tensiunea dintre cele doua mari state din Orientul Mijlociu are loc mai ales pe fond religios, deoarece iranienii sunt şiiţi, iar arabii sunt suniţi.

Poziţia strategică pe care Bahrainul o are în zona strâmtorii Hormuz este cea care îi conferă atata importanţă. De ce? Pentru că 40% din producţiea mondială de petrol transportată pe mare trece pe aici în fiecare zi.

Dacă în Bahrain populaţia alungă regele sunit, atunci Iranul ar avea o cu totul altă influenţă asupra acestui mic stat, iar armata americană ar fi obligată să îşi retragă Flota a 5-a.

Fără o prezenţă americană serioasă în Bahrain, Iranul ar putrea bloca strâmtoare Hormuz într-o situaţie de criză. Mai mult decât atât, Irakul, altădată puternic înarmat şi apărător al lumii arabe împotriva perşilor conduşi de un alt excentric, Mahmud Ahmadinejad, este neunitar şi are la rândul său mari problem. Iar armata Statelor Unite intenţionează, cel puţin la nivel declarativ, să înceapă retragerea trupelor din Irak în iunie 2011.

„Problema cheie aici nu este pur şi simplu doar o bază militară, ” spune analistul Anthony Cordesman de la Centrului pentru Studii Strategice şi Internaţionale din Statele Unite. Problema cheie este poziţia strategică Bahrainului şi a securităţii globale a zonei.”

Poziţia strategică a Bahrainului este chiar în mijlocul Golfului Persic, ceea ce oferă posibilitatea navelor de război americane să asigure fluxul de petrol, să stea cu ochii pe Iran şi să urmărească piraţii somalezi în partea de sud,” explică Cordesman, citat de postul npr.

„Bahrainul ar putea exploda, deoarece s-a adunat multă furie,” declara cu puţin timp în urmă liderul partidului de opoziţie Haq, Hassan Mushaima, aflat la Londra. „Guvernul poate continua să lovească populaţia, aşa cum au făcut până acum, sau poate învăţa de la Tunisia.”

 

 

Cele mai citite

Primăria Capitalei va autoriza lucrările la Planșeul Unirii după primirea documentației de la Primăria Sectorului 4

Municipalitatea va da autorizaţie pentru lucrările la planşeul de la Unirii când va primi toată documentaţia de la Primăria Sectorului 4, a anunţat primarul...

Familia Regală a strâns laolaltă tineri, elite și politicieni din cadrul Ploieşti, Capitala tineretului din România 2024

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a găzduit, miercuri, la Palatul Elisabeta, seara dedicată municipiului Ploieşti, Capitala tineretului din România în anul 2024, eveniment în...

Liban: Noi explozii după ce au fost detonate și stațiile radio ale Hezbollah

Noi explozii au fost semnalate miercuri în Liban, în urma detonării unor dispozitive de emisie-recepţie folosite de gruparea Hezbollah, la o zi după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă