21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialPrimarul unui oraș va primi 13.000 de lei pe lună, de trei...

Primarul unui oraș va primi 13.000 de lei pe lună, de trei ori mai mult decât câștiga anterior, după ce consilierii municipali au adoptat o hotărâre prin care salariile funcționarilor sunt majorate

Primarul din Bistriţa, Ovidiu Creţu, va încasa, începând de luna viitoare, un salariu de trei ori mai mare, ca urmare a unei decizii adoptate, luni, de consilieri municipali. Totodată, salariile angajaţilor din subordine vor creşte cu sume cuprinse între 200 şi 1.000 de lei, potrivit Mediafax.

Luni după-amiază, consilierii municipali din Bistriţa au aproba un proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din aparatul de specialitate al primarului municipiului Bistriţa şi serviciile de interes public local. Astfel, cei 895 de angajaţi ai municipalităţii la care se mai adaugă şi aproximativ 200 de asistenţi personali, vor beneficia, începând de luna viitoare, de salarii majorate cu sume cuprinse între 200 şi 1000 de lei.

Conform hotărârii adoptate de consilierii locali din Bistriţa, cele mai mari creşteri salariale vor fi la nivelul conducerii primăriei municipiului Bistriţa, primarul, cei doi viceprimari, administratorul public şi secretarul municipiului urmând să încaseze sume de peste 10.000 de lei lunar. Cea mai mare creştere, de aproape trei ori faţă de salarul pe care îl încasează în prezent, se înregistrează în cazul primarului Ovidiu Creţu, care, începând din luna august va avea o indemnizaţie de 13.050 de lei faţă de 4.200 cât câştigă în prezent.

Cei doi viceprimari ai municipiului Bistriţa vor avea salarii de 11.600 de lei, iar administratorul public va încasa 10.310 de lei. Salarii peste 10.000 de lei vor avea şi secretarul municipiului – 10.440 de lei, arhitectul şef- 10.295 RON şi directorii executivi, care vor primi lunar 10.150 de lei.

Liderul de sindicat din primăria municipiului Bistriţa, Sabina Mălaicu spune că vor creşte, în special, salariile mici ale angajaţilor instituţiei.

„Există o foarte mare inegalitate între salariile angajaţilor şi ale şefilor de servicii. Am negociat coeficientul cu care să crească aceste salarii, nu un procent cu care să crească toate salariile. În general, cei cu salarii mici – şi avem cazuri în care muncitorii angajaţi la Primăria Bistriţa primesc salarii cuprinse între 800 şi 1000 de lei – vor beneficia de creşteri semnificative, iar cei cu salarii mari vor beneficia de creşterii mai mici. În general creşterile salariale vor fi cuprinse între 200 şi 1.000 de lei însă cei mai mulţi bani îi vor încasa salariaţii cu venituri mici. Excepţie face în acest caz domnul primar care va beneficia de creşteri salariale mai mari, conform noilor prevederi legale. Primăria Bistriţa avea un nivel de salarizare redus şi din păcate noua lege a salarizării unitare nu va rezolva inechităţile salariale dintre angajaţii de la stat – pe funcţii egale cu salarii egale”, a spus liderul de sindicat, Sabina Mălaicu.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al primăriei municipiului Bistriţa, Mihai Ruşti, spune că după majorările salariale care au fost stabilite în şedinţa de luni a Consiliului Local Bistriţa, efortul bugetar cu salarizarea personalului din Primăria Bistriţa este de 18 la sută.

Banii pentru susţinerea creşterilor salariale, respectiv o sumă de 4,2 milioane de lei, au fost luaţi de la secţiunea de dezvoltare, de la o să serie de proiecte pe care Primăria municipiului Bistriţa nu mai reuşeşte să le ducă la bun sfârşit anul acesta.

Cele mai citite

ANAF a publicat Ghidul asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe portalul propriu Ghidul asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial. Conform...

Gabriela Firea pregătește o concurență serioasă pentru Nicușor Dan în Alegerile Locale

Depunerea candidaturii reprezentantului PSD pentru functia de primar general al capitalei, in Bucuresti, 28 aprilie 2024. Inquam Photos / Octav Ganea

Joe Biden, discuție telefonică cu Benjamin Netanyahu

Preşedintele american Joe Biden a discutat duminică la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, prilej cu care şi-a reafirmat angajamentul ferm faţă de securitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă