18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialChina cenzurează cuvântul "iasomie" în căutările online

China cenzurează cuvântul “iasomie” în căutările online

Mai multe apeluri au fost postate pe Internet în China, îndemnând la organizarea, în 13 oraşe mari, a unor proteste inspirate din “revoluţia iasomiei”, iar Guvernul de la Beijing a cenzurat cuvântul “iasomie” în căutările online, informează AFP, citat de Mediafax.

“Încurajăm şomerii şi victimele expluzărilor forţate să participe la aceste mitinguri, să strige sloganuri şi să ceară libertate, democraţie şi reforme politice pentru a pune capăt sistemului de tip partid unic”, se arată într-un mesaj postat pe Internet.

Autorii mesajelor, cel mai probabil disidenţi chinezi din străinătate, îndeamnă la organizarea de mitinguri la Beijing, Shanghai, Canton şi în alte zece oraşe mari.

De la începutul protestelor violente în Tunisia, numite “revoluţia iasomiei”, Beijingul încearcă să limiteze amploarea mediatică a acestor mişcări sociale.

Căutările efectuate duminică pe site-ul chinez Weibo (similar cu Twitter) folosind cuvântul “iasomie” nu ofereau niciun rezultat.

Administratorii site-ului Baidu explicau că această căutare este imposibilă din cauza legilor în vigoare în China.

Sistemul de cenzură pe Internet în China este numit “Marele Zid informatic” (“Great Firewall”), fiind cenzurate cuvinte precum “Tibet”, concepte ce ţin de drepturile omului sau alte subiecte sensibile.

Cele mai citite

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...

Rusia îl urmărește penal pe președintele ucrainean Zelenski

Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă...

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă