0.7 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialFătuloiu, apropiat de Vîntu?

Fătuloiu, apropiat de Vîntu?

Un om de afaceri arestat în lotul lui Cătălin Chelu a declarat în faţa judecătorului că fostul secretar de stat de la Interne i-a relatat o întâlnire de taină cu SOV, de care a sugerat că ar fi apropiat.

Un abonament de telefon mobil plătit de o firmă oarecare, o invitaţie în Statele Unite ale Americii, trimisă de un oficial român aflat la post unui om de afaceri care acum este arestat, şi legături neştiute cu cel mai controversat miliardar român – acestea sunt doar câteva dintre detaliile care au ieşit la suprafaţă ieri, la Tribunalul Bucureşti, în procesul în care unul dintre protagoniştii principali, ca denunţător, este fostul secretar de stat din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) Dan Valentin Fătuloiu.

La sfârşitul anului trecut, acesta l-a denunţat la Parchet

pe omul de afaceri gălăţean Cătălin Chelu, care ar fi încercat să-l mituiască cu un milion de euro şi o casă pentru fiul său, Alexandru Fătuloiu. Chelu a fost arestat în cadrul unui flagrant, chiar în parcarea MAI. Acum, la câteva luni de la startul celei mai mari afaceri de corupţie de la vârful Internelor, unul dintre cei arestaţi în „lotul Chelu” face dezvăluiri în premieră despre Dan Valentin Fătuloiu. Este vorba de Ştefan Badea Niţache, care le-a declarat judecătorilor din Capitală că fostul şef din MAI i-a cerut în anul 2009 un abonament telefonic pentru uzul său personal, ale cărui costuri de operare să fie însă suportate de firma lui Niţache, Fabymex.

Omul de afaceri, originar din Argeş, a mai lăsat să se întrevadă existenţa unei relaţii cordiale între el şi Dan Valentin Fătuloiu, un detaliu pe care Niţache l-a împărtăşit în sala de tribunal făcând trimitere la o invitaţie pe care i-o adresase Fătuloiu: „Cât a fost plecat în America, domnul Dan Valentin Fătuloiu mi-a transmis o invitaţie să vizitez America. Nu am putut onora invitaţia datorită afacerilor în care eram implicat, însă invitaţia va fi depusă la dosar de avocaţii mei”.

În SUA, Fătuloiu s-a aflat la post din 2007, când a plecat de pe poziţia de şef al Poliţiei Române pe cea de şef al Biroului ataşatului pe afaceri interne, cu rang de ministru-consilier. Acelaşi Ştefan Badea Niţache mai susţine că, în aceeaşi perioadă din care datează invitaţia primită pentru SUA, fostul secretar de stat din MAI i-ar fi povestit de o întâlnire pe care o avusese cu miliardarul Sorin Ovidiu Vîntu şi un şef de serviciu secret, sugerându-i totodată că ar avea şi o relaţie destul de apropiată cu SOV: „Domnul Fătuloiu, în discuţiile noastre, mă întreba mereu despre relaţiile de prietenie dintre domnul Chelu şi domnul Vîntu. Nu am înţeles niciodată de ce mă întreba acest lucru,
întrucât tot el mi-a povestit, prin 2001, că a participat la o întâlnire cu domnul Vîntu şi cu şeful unui serviciu secret de atunci, moment în care m-a lăsat să cred că şi l-a făcut prieten pe domnul Vîntu”, le-a declarat Niţache judecătorilor. SOV nu a putut fi contactat ieri pentru a da relaţii despre legăturile sale cu Dan Fătuloiu.

Audiat tot ieri, alături de fiul său, fostul şef din MAI a negat orice legătură mai apropiată cu Ştefan Badea Niţache, de la care susţine că nu a primit nici un folos – bani sau altceva. Pe de altă parte, Fătuloiu nu a recunoscut nici pasaje din stenogramele DNA depuse la dosar, din care reieşea că fostul şef din MAI nu ar fi fost de acord cu suma de 800.000 euro ce i-ar fi fost propusă iniţial drept mită, de Cătălin Chelu şi că ar fi cerut, de fapt, un milion de euro plus o casă pentru fiul său.

Tot ieri, Fătuloiu şi-a asumat meritele pentru descinderile recente de la Vămile Siret şi Moraviţa, care ar fi fost plănuite sub mandatul său. Surse judiciare spun însă că acesta nu „are absolut nici un merit”.

Cele mai citite

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă