21 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialDelegaţia FMI se întâlneşte luni cu sindicaliştii din minerit

Delegaţia FMI se întâlneşte luni cu sindicaliştii din minerit

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) se întâlneşte luni cu sindicaliştii din minerit pentru a discuta problemele din cadrul Companiei Naţionale a Huilei (CNH), relatează Realitatea TV, potrivit NewsIn.

Această întrevedere a fost stabilită la cererea sindicaliştilor, nemulţumiţi de decizia că CNH trebuie restructurată.

Ministrul economiei, Ion Ariton, a declarat marţi, după întâlnirea cu reprezentanţii FMI, că a fost convenit cu Fondul un program de restructurare legat de Compania Naţională a Huilei, urmând ca trei din cele şapte mine să intre într-un proces de închidere.

„Legat de sistemul minier, am ajuns la o concluzie împreună cu cei de la FMI şi CE. Va trebui să prezentăm într-o perioadă relativ scurtă, chiar până la sfârşitul săptămânii, un program de restructurare legat de Compania Naţională a Huilei, unde sunt cele şapte mine. Vrem să prezentăm un program de restructuare a acestui sistem, patru mine să rămână viabile în continuare, iar trei să intre într-un proces de închidere, până în anul 2018, cu subvenţie de la bugetul de stat”, a precizat Ariton.

O explozie s-a produs sâmbătă după-amiaza în subteranul minei Uricani, în urma căreia cinci persoane şi-au pierdut viaţa. Directorul CNH, Constantin Jujan, a declarat că este posibil ca cei cinci lucrători care şi-au pierdut viaţa în subteranul minei Uricani în urma unei explozii să nu fi respectat toate procedurile de intervenţie.

Cele mai citite

Fragmente osoase descoperite pe un drum forestier din județul Olt

O serie de fragmente osoase, aparent de origine umană, a fost descoperit pe un drum forestier din județul Olt, în apropierea pârâului Dârjov, sâmbătă...

Peste 13 miliarde de euro fonduri nerambursabile atrase pentru energia României

Sunt semnate sau în implementare proiecte de aproape 10 miliarde de euro După 15 luni de mandat, Sebastian Burduja face bilanțul activității la șefia Ministerului...

Președintele PNL, sesizat să ofere explicații cu privire la averea unui parlamentar liberal

Grupul de Investigații Politice (GIP) a solicitat public președintelui PNL, Nicolae Ciucă, să ofere explicații cu privire la situația averii deputatului PNL Daniel Constantin,...
Ultima oră
Pe aceeași temă