15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieCriza turismului este evidentă. Cum va lovi?

Criza turismului este evidentă. Cum va lovi?

Hotelierii au înregistrat un număr considerabil mai mic de rezervări pentru lunile martie și aprilie. Travel Minit scria, înainte de declararea stării de urgenţă, că rezervările pentru Paşte şi 1 Mai au cunoscut cea mai mare scădere înregistrată vreodată.

Chiar şi dacă starea de urgenţă va fi ridicată pe 15 aprilie, pierderile turismului vor fi notabile. Agenţia globală de turism eSky spune că, în a patra săptămână din ianuarie, ca urmare a răspândirii informațiilor despre coronavirus, situația a început să se schimbe şi numărul rezervărilor a scăzut semnificativ.

Volumul de vânzări de pachete de vacanţă a scăzut cu 50%, faţă de perioada similară a anului trecut, în contextul crizei Covid-19, a declarat pentru News.ro Sorin Stoica, CEO la touroperatorul Eturia.

„Nu doar că nu avem venituri, ci ne stornăm veniturile din lunile anterioare!” Nicolae Demetriade, preşedinte ANAT

”Vânzările înregistrează o scădere dramatică în ultimele două săptămâni. Faţă de anul trecut, în aceeaşi perioadă, volumul de vânzări are o scădere de circa 50%”, a declarat pentru News.ro Stoica.

Managerul estimează că anul acesta turismul românesc va scădea cu 25%. Compania Eturia mai vinde încă vacanţe în destinaţii calde: Africa, Oceanul Indian şi Caraibe.

”Este foarte dificil să facem estimări, în acest moment, atât pentru anul 2020, cât şi pentru anul 2021. Cu siguranţă, anul 2020 va avea o contracţie de minimum 25%, faţă de 2019. Probabil 2021 va fi la maximum 90% din 2019”, a adăugat Stoica.

 

Lichidităţi lipsă

Multe firme au contractat credite. Starea de urgenţă le-a dus acum activitatea în recesiune. Pensiunile sunt goale. Lichidităţile lipsesc din conturi, explică Radio România.

Preşedintele ANAT, Nicolae Demetriade, anunţă posibila “intrare în insolvenţă a cvasi-tuturor agenţiilor de turism”.

„Nu doar că nu avem venituri, ci ne stornăm veniturile din lunile anterioare! Nu doar pe ale noastre, ci, pe lângă acestea, mai suntem puşi să restituim clienţilor şi banii pe care i-am plătit deja la hotelieri, companii aeriene etc. şi pe care sunt şanse infime să îi recuperăm”, a spus Demetriade, pentru Bursa.

Cele mai citite

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

MESAJE DE PAȘTE 2024: Trimite cele mai frumoase urări de Înviere

O selecţie a celor mai inspirate:mesaje de Paşte, felicitări şi urări de Înviere care pot fi trimise prin SMS apropiaţilor, în noaptea de înviere. SMS DE PAŞTE, URĂRI DE PAŞTE, MESAJE DE...
Ultima oră
Pe aceeași temă