24.2 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialSemne rele pentru sporturile pe zăpadă de la noi

Semne rele pentru sporturile pe zăpadă de la noi

Primul semn rău pentru sporturile albe de la noi a fost că de la începutul iernii n-au căzut decât câţiva fulgi de zăpadă pe la munte. Mai ales pe Valea Prahovei, unde în general se organizează competiţiile naţionale de schi alpin, abia la finele săptămânii trecute a nins mai mult, dar stratul de omăt care s-a aşternut a fost destul de nesemnificativ. Nici chiar la Sinaia, la Cota 2000, altădată singurul loc unde se putea face performanţă, pârtiile n-au putut fi amenajate la standarde acceptabile din cauza vântului care şi-a făcut de cap şi a spulberat zăpada.

Şi mai dureros este însă că sumele alocate în acest an de la bugetul de stat pentru federaţiile naţionale ale sporturilor de iarnă au scăzut dramatic şi, practic, în momentul de faţă nu există bani pentru deplasarea sportivilor de top la competiţiile de marcă. Culmea ironiei este că această tăiere drastică de fonduri a venit exact când România începuse să „scoată capul” din anonimat la sporturile de iarnă. Anul trecut nu mai puţin de trei schiori români Reka Ferencz la biatlon, Paul Pepene şi Petrică Hogiu la fond, au cucerit două medalii de aur (Ferencz şi Pepene) şi una de argint (Hogiu) la Mondialele de juniori.

Mai mult Reka Ferencz, a devenit prima campioană mondială a României în proba individuală de 12,5 km la biatlon. Or, dacă în acest an nu vor mai fi bani pentru participarea la competiţiile importante, cei pe care toată lumea îi consideră tinere speranţe al schiului nostru au toate şansele să reintre în anonimat. „După ultimele hotărâri de la congresele de anul trecut, dacă nu participi la etapele de Cupă Mondială este ca şi când n-ai mai exista. Or, în momentul de faţă sunt în situaţia de a nu le putea oferi mai nimic sportivilor noştri de top. Ca să nu mai vorbim că scăderile drastice de salarii vor destabiliza toată activitatea federaţiei”, a spus Puiu Gaspar, secretarul federal al FR de Schi şi Biatlon. Drama este cu atât mai mare cu cât 2011 este an preolimpic pentru sporturile de vară şi eventualele rectificări bugetare vor viza sporturile care speră să cucerească medalii în 2012 la Londra.

Cele mai citite

Banca Mondială finanțează proiecte medicale, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Ciolacu

Banca Mondială finanțează în România proiecte medicale, de învățământ, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. Șeful Executivului...

Aurelian Pavelescu și-a anunțat candidatura la președinție

Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an. Acesta a arătat că va candida...

Donald Trump a participat la o slujbă religioasă, alături de persoanele de culoare

În weekend, Donald Trump, împreună cu o serie de republicani, a participat la o slujbă religioasă într-o biserică din Detroit, cu enoriași de culoare. ...
Ultima oră
Pe aceeași temă