30.8 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialTeo Trandafir rămâne internată în spital

Teo Trandafir rămâne internată în spital

Deputatul PDL Teo Trandafir rămâne internată la Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias”, unde a fost internată în urmă cu două zile în urma unor tulburări digestive, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Spitalului „Elias” remis duminică, Teo Trandafir şi-a exprimat în mod explicit dorinţa ca să îi fie respectată intimitatea şi să nu fie făcute publice nici un fel de informaţii privind starea ei de sănătate prin intermediul mijloacelor mass-media.

„Conducerea spitalului, prin persoana purtătorului de cuvânt, vă informează că va respecta dorinţa la confidenţialitate a pacientei, în conformitate cu articolele 21 şi 22 din Legea 46/2003, Legea drepturilor pacientului. Orice alte informaţii apărute în presă sau în cadrul unor emisiuni radio sau tv nu reprezintă poziţia oficială a spitalului”, se arată în comunicat.

 

Cele mai citite

Peste 20 de persoane, arestate în Rusia într-o anchetă privind schimburi ilegale de criptomonede

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat vineri că a arestat peste 20 de persoane în urma unor percheziții desfășurate împotriva unor...

Două decese și 10 cazuri de infecție cu virusul West Nile. INSP recomandă măsuri de protecție împotriva țânțarilor

Numărul infecțiilor cu virusul West Nile raportate în acest sezon a ajuns la 10, dintre care șapte sunt confirmate, iar trei sunt considerate probabile,...

Top 5 meserii în domeniul construcțiilor  

Domeniul construcțiilor continuă să fie unul dintre cei mai mari angajatori din România și din Europa, iar cererea pentru personal...Source link
Ultima oră
Pe aceeași temă