Până în dimineața zilei de luni, 6 aprilie, la ora 9, pe teritoriul României se înregistraseră 156 de decese ale unor persoane care fuseseră infectare cu noul coronavirus, Covid-19.
Numărul total de persoane infectate cu noul coronavirus depășise 3800, cele mai multe dintre acestea fiind înregistrate în județul Suceava. Cele mai multe decese s-au produs printre pacienții Spitalului Județean Suceava. Municipiul Suceava și orașul Țăndărei (județul Ialomița) sunt în carantină totală, iar Spitalul Județean din Suceava a fost trecut sub comandă militară.
Pe de altă parte, tot până luni dimineață, în România fuseseră consemnate și 356 de vindecări ale unor persoane care, anterior, fuseseră diagnosticate cu coronavirus.
În aceeași zi de luni, 6 aprilie, 141 de pacienți cu coronavirus erau internați la Terapie Intensivă (ATI).