11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalGermania urmărește să introducă măsuri care să permită renunțarea la interdicțiile sociale

Germania urmărește să introducă măsuri care să permită renunțarea la interdicțiile sociale

Aplicarea acestora trebuie, potrivit autorităţilor de la Berlin, să permită renunţarea treptată, începând cu 19 aprilie, la interdicţiile de circulaţie impuse pentru limitarea răspândirii epidemiei COVID-19, transmite Reuters luni.

Potrivit proiectului unui plan de acţiune elaborat de Ministerul de Interne german şi consultat de Reuters, măsurile respective ar trebui să fie suficiente pentru a menţine sub 1 valoarea medie a numărului de oameni infectaţi de fiecare persoană purtătoare a virusului SARS-CoV-2, astfel încât viaţa publică se va putea relua gradual.

Pentru ca acest lucru să fie posibil, vor fi puse în practică mecanisme pentru a identifica în termen de 24 de ore de la stabilirea diagnosticului peste 80% dintre cei cu care a avut contact cu o persoană infectată.

În schimb, şcolile vor putea fi redeschise pe baza unei analize de la regiune la regiune, iar controalele frontaliere stricte vor fi relaxate, adaugă documentul citat.

În Germania s-au înregistrat până luni dimineaţă aproximativ 95.900 persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 1.418 cazuri fatale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă