27.1 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăSpecialCum se petrece Crăciunul în spaţiu

Cum se petrece Crăciunul în spaţiu

Înainte să guste din friptura rehidratată de curcan şi să deschidă cadourile de sub brăduţul de 60 de centimetri, trei dintre astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională au trimis un mesaj de sărbători către Pământ.

„De aici, de sus, noi vedem o singură lume, un Pământ. Ar trebui să celebrăm împreună acestă sărbătoare.”, a declarat Paolo Nespoli, un astronaut al Agenţiei Spaţiale Europene, în mesajul video care a fost transmis săptămâna aceasta. Colega acestuia, astronautul american Catherine Coleman îşi doreşte, de asemenea, ca oamenii să fie uniţi. „Vremurile sunt grele în toată lumea”, a spus aceasta. „Este momentul să fim împreună şi să ne preţuim planeta.”

Liber de sărbători

Cei şase cosmonauţi de la bordul staţiei au avut, probabil, liber în ziua de Crăciun, conform purtătorului de cuvânt al NASA, Kelly Humphries. Aceştia au mâncat curcan rehidratat şi au avut parte de o sărbătoare liniştită.

„Vor avea nişte timp liber, ca toată lumea, de altfel” a declarat Humphries site-ului SPACE.com, cu căteva zile înainte de Crăciun. De asemenea, astronauţii – trei ruşi, doi americani şi un italian – au avut libertatea de a decora interiorul navei. Spiritul sărbătorilor a ajuns, între timp, şi pe staţie. Astfel, în spaţiu există şi un brăduţ artificial. „Au la dispoziţie o varietate de decoraţiuni de
Crăciun”, a mai spus Humphries.

Crăciunul în spaţiu

Pe Staţia Spaţială Internaţională, Crăciunul, precum şi alte sărbători, au fost ţinute încă din anul 2000, când a ajuns acolo primul echipaj. Sărbătorirea Crăciunului în spaţiu datează, totuşi, din 1968, din timpul zborului navei Apollo 8 în jurul lunii. Astronauţii Frank Borman, Jim Lovell şi Bill Anders au făcut o transmisiune în timpul Ajunului în care arătau cum Pământul se înalţă deasupra Lunii. De asemenea, echipajul staţiei Skylab şi-au construit un „brad” din conserve goale, în timp ce orbitau planeta în 1973

Astronauţii NASA John Blaha şi David Wolf au petrecut Crăciunul pe staţia spaţială rusească Mir în anii 1996 şi 1997, iar în 1999, echipajul navei STS – 103 al NASA a relansat telescopul Hubble pe orbită.

Astronautul Scott Kelly este comandantul echipajului de pe staţia spaţială. Acesta a trimis, de asemenea, un mesaj: „În momentul actual, orbităm Pământul cu o viteză de 17,500 de mile pe oră (aproximativ 28.000 km/h), la peste 200 de mile (aproximativ 320 de kilometri) deasupra acestei planete frumoase pentru care ar trebui să fim recunoscători că o avem drept casă”. Kelly îşi doreşte ca „toată lumea de pe planetă să aibă parte de sărbători fericite şi de un Crăciun frumos”.

 

Cele mai citite

Peste un miliard de euro, investit în apărare. MApN cumpără 12 elicoptere și 12 radare de supraveghere

Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin Direcția Generală pentru Armamente, a semnat două ordine de achiziție în cadrul Programului SAFE, în valoare de peste un...

Peste 5.000 de morți după cutremurele din Venezuela. FMI aprobă fonduri pentru reconstrucție

Bilanțul cutremurelor puternice care au lovit Venezuela a depășit 5.000 de victime, la trei săptămâni de la producerea dezastrului.În paralel, autoritățile de la Caracas...

ANPC publică primul ghid național pentru comerțul online. Transparență pentru magazine și recomandări

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lansat primul ghid național dedicat comerțului online, un document care reunește recomandări pentru magazinele digitale și informații...
Ultima oră
Pe aceeași temă