16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialPreședintele Trump avertizează Pakistanul, unul dintre aliații SUA, să nu mai găzduiască...

Președintele Trump avertizează Pakistanul, unul dintre aliații SUA, să nu mai găzduiască organizaţii teroriste

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat, marți, că Pakistanul, unul dintre aliaţii statului american, găzduieşte organizaţii teroriste şi nu contribuie suficient la stabilizarea situaţiei din Afganistan, relatează site-ul agenţiei Reuters, potrivit Mediafax.

"Nu mai putem să fim tăcuţi în privinţa refugiile sigure oferite de Pakistan pentru organizaţii teroriste. Am plătit Pakistanului miliarde şi miliarde de dolari, iar în acelaşi timp ei găzduiesc chiar teroriştii cu care ne luptăm … această situaţie trebuie să se schimbe imediat. Pakistanul are multe de câştigat din parteneriatul privind eforturile noastre în Afganistan şi are multe de pierdut continuând să găzduiască terorişti", a spus Trump, într-un discurs susţinut la Fort Myer, în statul Virginia.

SUA acuză de mai mult timp regimul de la Islamabad că nu contribuie suficient la stabilizarea situaţiei din Afganistan. În luna iulie, secretarul american al Apărării, James Mattis, a informat Congresul SUA că au fost retrase 50 de milioane de dolari din finanţarea către Pakistan, întrucât Islamabadul nu a putut dovedi faptul că "a luat măsuri suficiente împotriva reţelei Haqqani", o ramură a talibanilor afgani.

În replică, un purtător de cuvânt al armatei Pakistanului a respins acuzaţiile lui Donald Trump. "Nu există ascunzători ale teroriştilor în Pakistan. Am acţionat împotriva tuturor teroriştilor, inclusiv a reţelei Haqqani", a spus oficialul.

În cadrul discursului televizat, preşedintele SUA a cerut Indiei, rivalul regional al Pakistanului, să ajute la soluţionarea situaţiei din Afganistan, în special în privinţa dezvoltării economice.

"Apreciem contribuţiile importante ale Indiei la stabilitatea în Afganistan, dar India face miliarde de dolari din comerţul cu Statele Unite şi dorim ca ei să ne ajute mai mult în Afganistan, în special în domeniul asistenţei şi dezvoltării economice", a spus Trump.

Donald Trump a promis o campanie militară intensificată împotriva insurgenţilor talibani care au câştigat teren în faţa guvernului afgan susţinut de SUA.

Cele mai citite

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...
Ultima oră
Pe aceeași temă