19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecial#REZIST Protest de amploare, duminică, împotriva modificărilor pe care guvernarea PSD vrea...

#REZIST Protest de amploare, duminică, împotriva modificărilor pe care guvernarea PSD vrea să le aducă Legilor Justiției

Un protest de amploare împotriva modificărilor Legilor Justiției propuse de guvernarea PSD va avea loc, duminică, 27 august. Oamenii s-au mobilizat pe Facebook, unde, peste 1.000 de persoane și-au anunțat participarea. 

În lunga listă de modificări pe care guvernul PSD-ALDE, prin ministrul Justiţiei Tudorel Toader, vrea să le aducă la legile Justiţiei, câteva au conotaţii politice şi ar putea aduce controlul PSD asupra magistraţilor. În plus, DNA-ul nu va mai avea dreptul să ancheteze magistraţi, ci o nouă direcţie din cadrul Parchetului General.

"Ne revedem duminică seara. PSD ia din nou cu asalt Justiția. Președintele ar putea fi exclus – conform proiectului ministrului Justiției – din mecanismul de propunere a procurorilor-șefi ai Parchetului General, DNA și DIICOT. ”Reforma” justiției în viziunea PSD înseamnă numirea acestora exclusiv de către Guvernul PSD.

Ceea ce a rămas independent din presa sau instituții reacționează din nou, fiecare cu propriile instrumente. Același lucru ar trebui să facem și noi în stradă. În stradă, pentru că asta e principala noastră pârghie și pentru că asta a avut efect cu alte ocazii. Suntem probabil cu toții obosiți de atâtea semnale de alarmă, dar e momentul să reacționăm cât putem de ferm. Altfel, putem doar să ne uităm cum ne transformăm resemnați într-un regim autoritar, așa cum putem doar privi spre Ungaria sau Polonia.

De la anul am putea vedea la DNA și la Procuratura Generală șefi numiți doar de PSD. Trecerea Inspectiei Judiciare la Ministerul Justitiei e doar un alt punct prin care ne întorc, dacă îi lăsăm, în epoca în care Justiție însemna Rodica Stănoiu.  #văvedem #rezist", se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.





 

 

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...
Ultima oră
Pe aceeași temă