14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialQatarul și Iranul au reluat relațiile diplomatice

Qatarul și Iranul au reluat relațiile diplomatice

Qatarul a reluat legăturile diplomatice cu Iranul, în urma unei măsuri care urmărește stoparea escaladării tensiunilor cu cele patru state arabe implicate într-o dispută regională încă din luna iunie, informează Financial Times, potrivit Mediafax.

În cadrul unui comunicat făcut public joi, Ministerul de Externe al Qatarului a transmis că ambasadorul său se va reîntoarce la Teheran pentru a exercita datoriiile sale diplomatice în timp ce statul qatarez ”îşi exprimă aspiraţiile sale de a consolida legăturile bilaterale cu Republica islamică a Iranului, în toate domeniile”.

La 5 iunie, Arabia Saudită, Egipt, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Yemen şi Libia au decis să înceteze legăturile diplomatice cu Qatarul, acuzând acest stat de destabilizarea regiunii prin sprijinirea unor reţele teroriste precum Stat Islamic şi Al-Qaida.

Decizia a fost însoţită de o blocadă economică, închiderea frontierelor terestre şi maritime între aceste ţări şi Qatar, precum şi cu interdicţii de survol pentru companiile aeriene din Qatar şi restricţii de călătorie pentru cetăţenii qatarioţi.

Cele mai citite

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

ROMÂNIA LIBERĂ urează un Paște Fericit cititorilor și colaboratorilor: Hristos a Înviat!

Redacția ROMÂNIA LIBERĂ vă urează Paște Fericit! Hristos a Înviat! Sărbătoarea Paștelui ne îmbrățișează într-o atmosferă plină de bucurie și recunoștință, aducându-ne împreună într-o comuniune...

Violență politică în Germania: un eurodeputat social-democrat a fost grav rănit de persoane necunoscute

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania, a fost grav rănit de necunoscuţi în timp ce lipea afişe electorale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă